"Este o grupă dificilă. Vor fi două bătălii, dar Franţa este favorită. Pentru noi contează că am facut două egaluri cu Franţa. Francezii se compară cu Barcelona, Liverpool sau Real Madrid. Franţa e favorita grupei. Ne batem pentru locul doi cu Bosnia şi Belarus. Chivu va fi apt de joc în aceste preliminarii, sunt sigur", a declarat selecţionerul Răzvan Lucescu, după tragerea la sorţi de la Varşovia.
Reprezentativa României va face parte din grupa D de calificare la Campionatul European din 2012, alături de selecţionatele Franţei, Bosniei-Herţegovina, Belarusului, Albaniei şi Luxemburgului, conform tragerii la sorţi de duminică de la Varşovia.
România şi Franţa au încheiat nedecis ultimele trei întâlniri directe. La Euro 2008 România şi Franţa au încheiat cu un scor nul, apoi s-au întâlnit şi în grupa a 7-a preliminară pentru CM din 2010, 2-2 la Constanţa şi 1-1 la Paris.
CINE SE CALIFICĂ LA EURO 2012?
Cele 51 de echipe care au participat la tragerea la sorţi au fost împărţite în 6 grupe de câte 6 echipe şi 3 de 5. Cele 9 câştigătoare ale grupelor se vor califica automat la CE din 2012, alături de cel mai bine clasată echipă de pe locul secund în grupe şi Ucraina şi Polonia, calificate automat din cauza posturii de gazde ale competiţiei.
Celelalte 8 echipe care vor încheia grupele preliminare pe poziţia secundă vor disputa un baraj, cu partide tur-retur, iar învingătoarele vor obţine şi ele biletele pentru Euro 2012.
Meciurile din grupele preliminare se vor disputa între 3 septembrie 2010 şi 11 octombrie 2011. Meciurile de baraj au loc pe 11 şi 15 noiembrie 2011.
Răzvan Lucescu: "România se luptă pentru locul doi cu Bosnia şi Belarus"
PUBLICAT
Duminică, 7 Februarie 2010 13:12
ACTUALIZAT
Duminică, 7 Februarie 2010 23:21
SURSA
REALITATEA.NET
Selecţionerul României a comentat rezultatele tragerii la sorţi a grupelor pentru preliminariile CE din 2012. Lucescu Jr. e de părere că Franţa e principala favorită şi că naţionala României se va lupta cu selecţionatele Bosniei şi Belarusului pentru poziţia secundă, care duce la baraj.
Citeşte totul despre:
Belarus, Bosnia, EURO 2012, Franţa, grupe preliminare, naţionala, Răzvan Lucescu, România







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M