Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

RĂZVAN LUCESCU i-a dat în JUDECATĂ pe jurnaliştii de la EVZ

Răzvan Lucescu a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că i-a acţionat în judecată pe jurnaliştii de la Evenimentul Zilei care au scris despre accidentul mortal din 1991, acuzându-l pe antrenorul Rapidului că a fost la volan, deşi raportul poliţiei susţine că maşina era condusă de soţia sa, Ana Maria Lucescu.

Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu susţine că jurnaliştii în cauză, patru la număr, au făcut "afirmaţii deosebit de grave şi neadevărate". Potrivit EVZ, la volanul maşinii care a lovit mortal o tânără în localitatea Otopeni s-ar fi aflat Răzvan Lucescu, deşi din documentele oficiale reiese că maşina era condusă de Ana Maria Lucescu.

COMUNICAT DE PRESĂ

În urma unei extrem de agresive campanii de presă, denigratoare şi calomniaosă, declanşată la adresa mea şi a familiei mele de cotidianul "Evenimentul Zilei", campanie în care au fost făcute afirmaţii deosebit de grave şi neadevărate, am depus ieri, 30 ianuarie 2012, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin avocatul meu, cererea de chemare în judecată formulată împotriva editorului Evenimentului Zilei şi a jurnaliştilor Tabacu Horia, Cojocaru Octavian, Conţescu Daniel şi Cană Petrişor.

Consider că cei care au declanşat această furibundă campanie şi-au exercitat abuziv dreptul la libera exprimare prin articolele publicate în perioada 22-27 ianuarie 2012, cu încălcarea prevederilor Constituţiei, Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi Rezoluţiei 1003/1993 a Consiliului Europei:

1) Rezoluţia 1003/1993 a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, Alineatul 4: "Ştirile trebuie difuzate cu respectarea adevărului, după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau naraţiunea fiind făcute într-un mod imparţial. Zvonurile nu trebuie confundate cu ştirile. Titlurile şi rezumatele ştirilor trebuie să reflecte cît mai fidel conţinutul faptelor şi al datelor prezentate"... Alineatul 22: "În redactarea informaţiilor şi a opiniilor, ziariştii trebuie să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie, în mod special în cazurile care sînt în curs de judecată, şi să se abţină de la formularea de verdicte".

2) Constituţia României (Articolul 30): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".

31.01.2012,
Cu respect, Răzvan Lucescu

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro