Răzvan Lucescu este adversar al naturalizărilor
Selecţionerul nu ia în calcul folosirea la naţională a jucătorilor născuţi pe alte meleaguri, din cauza procedurilor greoaie de obţinere a cetăţeniei.
Obiceiul aducerii masive a unor jucători străini în Liga I a fost urmat la scurt timp de propuneri de naturalizare a unora dintre ei, cel mai celebru caz de acest gen fiind al argentinianului Culio, după ce a marcat pentru CFR Cluj în partida de Liga Campionilor cu AS Roma.
Opiniei preşedinţilor de cluburi i se opune optica selecţionerului Răzvan Lucescu, acesta vorbind pentru Evenimentul Zilei de posibilitatea ca în unsprezecele tricolor să apară jucători născuţi pe alte meleaguri. "Nu îmi fac planuri că aş putea folosi la echipa naţională un jucător care nu are în acest moment cetăţenia română. La noi, procesul de acordare a cetăţeniei este anevoios şi de lungă durată. Şi UEFA are reguli stricte în această privinţă", a declarat selecţionerul.
Conform ziarului citat, dacă s-ar aplica strict legislaţia, drumul până la naţională ar fi unul anevoios pentru un fotbalist născut pe alte meleaguri (cazul Max Nicu reprezintă o excepţie, jucătorul fiind născut în Germania, dar având ambii părinţi români). Spre exemplu, dacă s-ar dori naturalizarea unui sud-american, timpul normal de aşteptare este de opt ani. În cazul în care jucătorul respectiv s-ar căsători cu o româncă, termenul s-ar reduce la cinci ani.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

