N-am să vă spun ce-ar fi lumea fără România. Voi încerca însă să-mi imaginez ce-ar fi România fără lumea din jur. Ridicaţi un zid al minţii pe graniţele ţării şi imaginaţi-vă că n-a plecat nimeni din România ultimilor 17 ani. Aţi face acest exerciţiu la masă, poate, în faţa unei farfurii cu mâncare aburindă, iar în farfurie aţi avea celebrele tacâmuri, adică ghearele de pui cumpărate de la alimentara din colţ. V-ar fi foarte frig, poate, dacă n-aţi avea căciula pe cap şi vreo două pulovere puse unul peste altul, iar la radio, printre gâjâituri, din cauza bruiajului, l-aţi auzi pe Emil Hurezeanu la Europa Liberă, Europa de dincolo de zid. Veţi deschide televizorul şi veţi vedea că agricultură ca anul ăsta şi industrie ca în cincinalul ăsta n-a mai fost vreodată. V-aţi uita cu ochii pierduţi în zeama incoloră din farfurie, gândindu-vă la copiii voştri, la viitorul lor între ziduri, şi v-aţi întreba când cade nenorocitul ăsta de Ceauşescu.

Acesta a fost exerciţiul de imaginaţie. Poate că nu s-au schimbat multe, poate şi acum vă este frig, vă este foame, dar a căzut zidul. Suntem liberi şi avem obligaţia să sperăm. De aceea, vă spun că România este mai bună cu lumea în jurul ei.