Şapte dosare penale şi 13 permise auto au fost reţinute de poliţia rutieră vineri noapte, în numai patru ore. În premieră, au fost efectuate şi 13 teste antidrog, la diverşi conducători auto, şi toate au ieşit negativ.

Dispozitvul rapid de depistare a drogurilor a intrat în dotarea poliţiei rutiere de curând. Vineri noapte a fost prima dată când agenţii şi ofiţerii de la Brigada de Rutieră l-au testat în trafic.

Anul acesta, numai în prima jumătate, poliţiştii au întocmit 1170 de dosare penale. Peste trei mii de şoferi au fost depistaţi de poliţişti conducand băuţi pe străzile Capitalei în prima jumătate a acestui an, ei alegându-se cu dosare penale, cu amenzi cuprinse între 200 şi 800 de lei şi cu reţinerea permiselor de conducere.

Potrivit poliţiştilor, majoritatea şoferilor care conduceau băuţi au fost prinşi pe timp de noapte, în special în zilele de vineri şi sâmbătă, perioada în care oamenii legii reţin în medie 11-13 permise pe noapte.