Totul a început când utilizatorul paginii fictive a lui "Emil Boc" a postat pe Facebook mesajul: "mă gândesc să fac opt regiuni." În foarte scurt timp, a primit 14 aprecieri, dar şi comentarii acide şi nu de la români de rând, ci chiar de la "înaintaşii" ţării noastre. "Mihai Viteazu", probabil extrem de nervos, îi scrie lui Boc un mesaj care nu poate fi reprodus, ceva de genul "fiule, te mănâncă pielea?" "Alex Cuza" vede şi el mesajul lui Boc şi îi răspunde: "Ţi-ai bătut joc de munca noastră." Apare şi "Nicolae Ceauşescu", uşor confuz, care întreabă cum poate lăsa un mesaj pe site-ul de socializare. Cel care se autointitulează "Emil Boc" se simte ofensat şi le scrie celor trei că nu e cazul să-l ameninţe sau să fie nervoşi. Dar "Mihai Viteazu" îi răspunde: "ai noroc că n-a aflat Vlad Ţepeş, mai bine ia calul meu... ai ignore!" Discuţia degenerează, până când intervine "Traian Băsescu". Acesta scrie: "Emile, taci şi treci la loc", iar celorlalţi, "thx pentru feedback!" V-aţi dat seama deja, e vorba de fapt despre o glumă. Dialogul imaginar a primit sute de aprecieri pe internet, semn că românii nu şi-au pierdut umorul.
Dar asta nu e tot! Au apărut şi bancuri despre regionalizare. Cum ar fi acesta: preşedintele şi premierul discută într-o seară. Emil Boc spune: Şefu, nu credeţi totuşi că opt regiuni sunt prea puţine la 20 de milioane de locuitori? Băsescu râde copios şi zice, păi cine a zis că rămân 20 de milioane?
Războiul regionalizării pe Facebook. Boc se bate cu Mihai Viteazu şi Cuza. VEZI CE GLUME SE FAC
Lupta pentru regionalizare s-a mutat pe internet. "Foştii" aleşi ai neamului atacă propunerea PDL de împărţire a României în 8 judeţe. Criticile sunt atât de aspre, încât în apărarea premierului Boc, sare preşedintele Traian Băsescu.
Reorganizarea naşte bancuri pe facebook / FOTO: REALITATEA.NET







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M