Protestele musulmanilor din lumea întreagă, faţă de caricaturile care-l înfăţişează pe profetul Mohamed, sporesc de la o zi la alta. La Teheran, ambasada Danemarcei a fost incendiată aseară, iar geamurile ambasadei Austriei au fost sparte, în timp ce autorităţile iraniene au îngheţat orice legătură comercială cu statul danez.
Bilanţul protestelor din ultimele zile - 5 morţi, dintre care 2 în Afganistan şi câte unul în Somalia, Liban şi Turcia.
Credincioşii musulmanii au manifestat violent în Fâşia Gaza, Afghanistan, Somalia, Indonesia, India şi Thailanda. Aproximativ două mii de islamişti algerieni au protestat violent pentru ofensa adusă Islamului şi au ars steagurile Danemarcei şi Statelor Unite. În Yemen, o publicaţie a fost închisă şi credincioşii musulmani cer ca editorul şef care a permis publicarea caricaturilor cu Mohamed să fie arestat.
În Afganistan, două persoane au murit în incidentele violente declanşate de musulmani. Islamiştii radicali ameninţă că toţi cei vinovaţi vor fi pedepsiţi. Liderul grupului islamist Muhajiroon a anunţat că în religia islamică, persoana care insultă un profet trebuie executată.
Republica Islamică Iran este pregătită să-şi sacrifice viaţa pentru a apăra convingerile religioase şi onoarea Profetului, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Teheran. Între timp, Libanul a cerut scuze Danemarcei pentru incendierea consulatului în timpul valului de proteste din capitala Beirut de acum două zile.
În Franţa, după ce s-a primit un telefon care ameninţa cu o bombă, autorităţile au evacuat sediul unui ziar. Caricaturile au apărut prima dată acum patru luni în Danemarca. Au fost republicate până acum, în semn de solidaritate faţă de libertatea de exprimare, de publicaţii din 18 ţări, printre care Norvegia, Ucraina, Franţa, Germania, Italia, Statele Unite şi Spania.
Ţi-a plăcut articolul? RĂZBOIUL CARICATURILOR
Marti, 07 Februarie 2006 08:22
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- ÎNAPOI ÎN MOSCHEI
Luni, 11 Septembrie 2006 14:27
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O navă de croazieră cu 122 de persoane la bord a eşuat în Antarctica
Astazi, ora 08:02O navă de croazieră argentiniană cu 122 de persoane la bord a început să ia apă la bord şi să piardă combustibil după ce a eşuat joi în nord-estul Antarcticii, însă autorităţile au dat asigurări că pasagerii şi membrii...
George şi Laura Bush au aprins bradul de Crăciun din faţa Casei Albe
Astazi, ora 06:28Atmosferă de sărbătoare aseară la Casa Albă! George W. Bush şi soţia sa Laura au aprins bradul de Crăciun. Invitatul de onoare a fost chiar Moşul venit cu câteva săptămâni mai devreme.
Feroviarii bulgari au anunţat că de astăzi vor intra în grevă
Astazi, ora 06:21Nemulţumiţi că în prag de sărbători nu şi-au primit salariile, feroviarii bulgari au anunţat că de astăzi vor intra în grevă.
Sute de şcoli au fost închise în Marea Britanie din cauza ninsorii
Astazi, ora 06:36Iarnă în toată regula în Marea Britanie! Ninsoarea abundentă a dat peste cap traficul rutier din nordul ţării, iar sute de şcoli au fost inchise temporar.
Jaf armat la una dintre bijuteriile de renume din Paris, prada valorează câteva milioane de euro
Joi, 04 Decembrie 2008 23:45Trei indivizi înarmaţi au atacat joi bijuteria de lux Harry Winston situată pe prestigiosul bulevard Montaigne din Paris şi au furat aproape toate bijuteriile expuse, care valorează câteva milioane de euro, informează AFP citând...
Cele mai CITITE din Externe
- Controversă în Italia, după descoperirea vilelor şi conturilor romilor dintr-o tabără legală (683)
- O reprezentantă a Congresului SUA i-a închis telefonul lui Obama (401)
- Peste 100 de evrei sunt evacuaţi în Cisiordania, după ce au ocupat abuziv o casă (385)
- România nu semnează, din interese economice, Convenţia privind interzicerea bombelor cu fragmentaţie (380)
- Saakaşvili ar fi meritat să fie spânzurat de testicule, crede Putin (338)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Astazi, ora 05:11Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat joi seară că va merge azi la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
O navă de croazieră cu 122 de persoane la bord a eşuat în Antarctica
Astazi, ora 08:02O navă de croazieră argentiniană cu 122 de persoane la bord a început să ia apă la bord şi să piardă combustibil după ce a eşuat joi în nord-estul Antarcticii, însă autorităţile au dat asigurări că pasagerii şi membrii...
- Constructorul japonez de automobile Honda se retrage din Formula 1
- O broască ţestoasă este cel mai bătrân animal din lume
- George şi Laura Bush au aprins bradul de Crăciun din faţa Casei Albe
- Feroviarii bulgari au anunţat că de astăzi vor intra în grevă
- Sute de şcoli au fost închise în Marea Britanie din cauza ninsorii
- La Festivalul Brazilor de Crăciun a avut loc o licitaţie cu scop caritabil
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










