Cristi Chivu s-a pus rău cu antrenorul de la Manchester United, Sir Alex Ferguson. După meciul AS Roma - Manchester câştigat de italieni cu 2-1, antrenorul scoţian l-a acuzat pe român de nesportivitate pentru că a provocat cel de-al doilea galben primit de Scholes, în minutul 34. Nu e vina mea s-a apărat Chivu, care crede că decizia centralului Fandel a fost corectă.
La finalul partidei dintre AS Roma şi Manchester United din sferturile Ligii Campionilor, antrenorul Diavolilor Roşii, Sir Alex Ferguson a sărit la gâtul românului Cristian Chivu. Tehnicianul scoţian l-a acuzat pe Chivu de nesportivitate pentru că a provocat eliminarea lui Paul Scholes din minutul 34. Atunci, englezul a primit cel de-al doilea cartonaş galben pentru un fault la Totti.
"Nu am nicio obiecţie referitor la primul galben încasat de Scholes, dar la al doilea, cred că într-un meci aşa de important, un arbitru bun nu ar fi eliminat jucătorul. Chivu a provocat eliminarea lui. Am vorbit cu arbitrul la începutul meciului şi m-a asigurat că dacă un jucător provoacă astfel de faze va fi imediat eliminat. Nu a fost cazul în schimb la Chivu. Românul l-a încurajat pe arbitru să-l elimine pe Scholes", a declarat Sir Alex Ferguson.
De partea cealaltă, românul a răspuns imediat acuzelor venite din partea scoţianului într-o declaraţie preluată de cel mai mare tabloid britanic The Sun.
"Nu sunt eu vinovat pentru eliminarea lui Scholes. A meritat să iasă afară pentru a faultat de multe ori", a susţinut Cristi Chivu.
Chivu a fost integralist în partida cu Manchester United, iar pe toată durata meciului a purtat pe faţă o mască pentru a-i proteja intervenţia chirurgicală avută la nas în urmă cu aproape o lună.
Foto NewsIn
Război Sir Alex Ferguson vs. Cristi Chivu
PUBLICAT
Joi, 5 Aprilie 2007 07:42
ACTUALIZAT
Joi, 5 Aprilie 2007 07:42
SURSA
Realitatea TV
Citeşte totul despre:
Chivu LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M