Criza politică din România s-a acutizat la începutul acestui an în urma dezvăluirilor legate de bileţelele semnate de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi de rezoluţiile puse de preşedintele României pe diverse documente.
Pe 11 ianuarie 2007, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea anunţa existenţa unui bilet prin care premierul Tăriceanu îi cerea preşedintelui Băsescu să intervină la Parchet în favoarea lui Dinu Patriciu. După dezvăluirile Elenei Udrea, preşedintele a făcut public conţinutul biletului primit de la premierul Tăriceanu.
Câteva zile mai târziu, conservatorii au prezentat o rezoluţie, semnată de şeful statului, în favoarea unei firme private. În memoriul prezentat de PC, preşedintele îi cerea fostului ministru al Economiei, Codruţ Şereş, să dea atenţie unei sesizări formulate de societatea ALRO Slatina.
O lună mai târziu, în atenţia presei a apărut un nou memoriu primit de şeful statului, în aprilie 2005, de la patronul Art Construcţii '92 şi trimis mai departe spre rezolvare către ministrul Transportuilor de atunci, Gheorghe Dobre.
Replica preşedintelui la apariţia noului bileţel a fost extrem de dură. Traian Băsescu a acuzat clasă politică, afirmând că politicienii fac legi pentru infractori. Parlamentul i-a cerut şefului statului să-şi prezinte scuze public pentru afirmaţii, dar preşedintele a refuzat. Astfel, PSD a decis declanşarea procedurii de suspendare a şefului statului.
Prins între două războaie, unul cu Parlamentul, iar altul cu premierul Tăriceanu, Traian Băsescu a intervenit într-o emisiune televizată al cărei invitat era premierul. Pornind de la tema contractelor de energie care au favorizat anumite firme, cei doi s-au acuzat reciproc minciună.
În martie, acţiunile reprezentanţiilor PD şi PNL au devenit contradictorii.
Democraţii au refuzat să susţină decizia luată de Călin Popescu Tăriceanu de a amâna alegerile europarlamentare. După aceste reacţii, presa a vorbit despre ruperea alianţei PNL-PD şi formarea unui nou guvern. Una dintre soluţiile vehiculate a fost scoaterea democraţilor de la guvernare.
Război politic total
Sambata, 31 Martie 2007 00:07
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Premierul va anunţa astăzi sau mâine viitorul guvern
Vineri, 30 Martie 2007 21:20 - PC îi cere premierului să nu includă PD şi UDMR în noul guvern
Duminica, 01 Aprilie 2007 12:39 - Tăriceanu şi Udrea nu vor fi urmăriţi penal în dosarul bileţelului de la Cotroceni
Marti, 24 Aprilie 2007 13:58
Comentariile cititorilor


Cele mai CITITE din Contexte
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Astazi, ora 05:11Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat joi seară că va merge azi la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- O navă de croazieră cu 122 de persoane la bord a eşuat în Antarctica
- Constructorul japonez de automobile Honda se retrage din Formula 1
- O broască ţestoasă este cel mai bătrân animal din lume
- George şi Laura Bush au aprins bradul de Crăciun din faţa Casei Albe
- Feroviarii bulgari au anunţat că de astăzi vor intra în grevă
- Sute de şcoli au fost închise în Marea Britanie din cauza ninsorii
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









