Dacă în spatiul intern şeful statului s-a impus printr-o maniera ofensiva de a face politica, în arena internaţională o astfel de abordare pare falimentară. După aproape şapte ani de mandat în fruntea României, Traian Băsescu nu a reuşit să facă diferenţa între cele două planuri. El a transferat în politica externă multe din metehnele dâmboviţene.
Faptul că autorităţile de la Bucureşti tac în problema libiană înseamnă ca poziţia României este aceeaşi? Ea a fost exprimată de preşedintele Băsescu în cadrul Consiliului European extraordinar din 11 martie. Astfel, România nu susţine intervenţia militară în Libia, şeful statului apreciind că aceasta poate fi “o eroare politică majoră”. În acelaşi context, Traian Băsescu a precizat că instituirea unui „no fly zone” trebuie să aibă o acoperire legală, o evaluare a necesităţii unei intervenţii şi, de asemenea, ar trebui făcută cu acordul Ligii Statelor Arabe. În acest moment, toate aceste lucruri există. Pe 17 martie, Consiliul de Securitate al ONU a decis să fie luate “toate măsurile necesare” pentru protejarea cetăţenilor libieni.
Deşi sună paradoxal, constanta politicii externe româneşti sub administraţia Băsescu, în special pe zona Orientului Mijlociu este oscilaţia. Acest lucru se datorează tendinţei oficialilor români de a se ralia curentului dominant în forurile internaţionale în care România este parte. În ultimul timp însă, Traian Băsescu a început să dea rateuri. Instinctul, de cele mai multe ori nociv în plan diplomatic, nu îl mai ajută. În cazul intervenţiei în Libia, şeful statului s-a poziţionat împotriva curentului. Prudenţa americană a fost greşit interpretată ca reticenţă, iar activismul franco-britanic a fost mult prea mult şi eronat pus pe seama temperamentului lui Nicolas Sarkozy.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M