Două tancuri ruse au forţat luni un baraj georgian de poliţie, distrugând două vehicule ale forţelor de ordine din Igoeti, localitate situată la 30 de kilometri distanţă de Tbilisi. Informaţia dată de purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Interne este confirmată de imaginile transmise de televiziunile georgiene. Incidentul a avut loc la ora 16.30, ora României. Ministerul de Interne de la Tbilisi susţine că tancurile ruse au distrus vehiculele de poliţie georgiene atunci când poliţia a întrebat de ce se află pe o poziţie atât de avansată în teritoriul georgian. Potrivit aceleeaşi surse soldaţii ruşi au răspuns că pot face ce vor ei.
Mai multe explozii s-au auzit într-o bază militară din vestul Georgiei, ocupată de forţele ruse
După explozii, a început să se ridice fum din teritoriul bazei din Senaki. Baza este ocupată în continuare de trupele ruse, ca şi cea din Teklati, la trei kilometri distanţă. Luni nu se vedea niciun semn de pregătire a unei retrageri, în pofida promisiunii Moscovei de a-şi retrage trupele.
Purtătorul de cuvânt georgian Şota Utiaşvili a declarat că trupele ruse au distrus şi un drum de acces din apropiere de bază, care se întinde pe circa 240 de kilometri vest de capitala Tbilisi. "Distrug totul, apoi se retrag din acele regiuni", a spus el. "Dacă ei numesc acest lucru retragere, eu nu ştiu ce înseamnă acest cuvânt", a precizat Utiaşvili. El a spus că o coloană a părăsit apoi baza, în direcţia nord.
Preşedintele Rusiei se află în apropiere de Osetia de Sud
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a sosit luni după-amiază la Vladikavkaz, sudul Rusiei, în apropierea teritoriului separatist georgian Osetia de Sud. Oficialii de la Kremlin au spus că preşedintele va acorda medalii unor militari ruşi care au participat la conflictul cu forţele georgiene.
Comandanţii armatei ruse susţin că au sunat retragerea din Georgia. Oficialii ruşi au declarat că manevrele pe care georgienii le-au interpretat drept înaintare în teritoriul georgian fac parte din strategia de retragere.
Ministerul de Externe de la Tbilisi a publicat un nou bilanţ al victimelor. Numărul răniţilor georgieni este de 479, dintre care o treime sunt civili. Bilanţul victimelor prezentat de Moscova, incluzând soldaţii şi civilii oseţi ucişi de trupele georgiene rămâne neschimbat: 1600 de morţi.
"Abhazia şi Osetia de Sud fac parte şi trebuie să continue să facă parte din Georgia", a declarat George W. Bush, aflat la ranch-ul său de la Crawford, în Texas. "Nu e loc pentru discuţii" în ceea ce priveşte statutul celor două teritorii separatiste, a declarat preşedintele american, care a găzduit o reuniune cu principalii responsabili din domeniul securităţii.
Preşedintele SUA consideră că se poate vorbi despre unele progrese în criza georgiană. Acceptarea de către Rusia a planului de pace cu Georgia este o sursă de "speranţă", a afirmat şeful Casei Albe, după ce a primit-o la Crawford pe Condoleezza Rice, secretarul de stat, pentru a-i prezenta raportul despre vizitele sale la Paris şi Tbilisi, în urma cărora l-a determinat pe preşedintele georgian să semneze, vineri, planul de pace propus de Franţa şi acceptat de Moscova.
"Acum trebuie ca Rusia să onoreze acordul şi să-şi retragă trupele", a adăugat preşedintele american.
Secretarul de stat, Condolezza Rice a întărit mesajul lui Bush somând Rusia din nou să-şi retragă de urgenţă trupele din Georgia.
De partea cealaltă, ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov are însă o altă viziune asupra păcii şi susţine că documentul nu fixează un termen al retragerii, iar preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, care a mediat acordul, a explicat că trupele ruseşti sunt într-adevăr autorizate să pătrundă şi să staţioneze zece kilometri pe teritoriul Georgiei.
Conflictul dintre Georgia şi Rusia s-a intensificat şi pe plan diplomatic
Pe fondul unui apel universal la încetarea imediată a focului şi decretarea unui armistiţiu, Moscova a fost ameninţată voalat şi de Statele Unite şi de Uniunea Europeană cu răcirea relaţiilor bilaterale, în cazul în care va continua intervenţia pe teritoriul georgian.
Rusia a cerut ONU să-şi retragă observatorii din Abhazia, a declarat pentru AFP, Chota Outiachvili, purtător de cuvânt al ministerului georgian de Interne. Generalul rus Anatoli Krulev a fost rănit lângă Ţhinvali, în Osetia de Sud.
Statele Unite au cerut, miercuri, convocarea unei reuniuni extraordinare a miniştrilor de Externe din NATO pentru a discuta problema Georgiei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei, citată de AFP. "Washingtonul a cerut miercuri organizarea unei reuniuni a miniştrilor de Externe din NATO şi sunt în curs consultări pentru a o organiza la începutul săptămânii viitoare", a anunţat Carmen Romero. VEZI REACŢIILE COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE
Rusia şi Georgia se acuză reciproc de începerea atacurilor
Oficialii georgieni spun că ruşii au atacat teritoriul georgian. Oficialii georgieni susţin că Rusia a bombardat oraşul de frontieră Kareli şi oraşul Gori, din estul ţării. Moscova dezminte informaţia, dar reclamă moartea unor soldaţi ruşi ai forţelor de menţinere a păcii.
VEZI CRONOLOGIA CONFLICTULUI ARMAT DINTRE RUSIA ŞI GEORGIA







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M