Aceste deplasări de trupe, a căror destinaţie nu este cunoscută, ar putea face parte din retragerea forţelor ruse din Georgia, promisă de Moscova.

Convoaiele cuprindeau tancuri uşoare, blindate cu şenile şi camioane militare.

Pe de altă parte, la Teklati, jurnalistul AFP a observat activităţi ruse ce ar putea anunţa şi alte deplasări, soldaţii scoţând piese de artilerie în faţa intrării bazei militare.

"Sper să plece toţi", a spus, la trecerea unui convoi, o femeie georgiană care ieşea dintr-un magazin din satul Hobi, între Teklati şi Zugdidi.

Reprezentantul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a declarat marţi la postul de radio francez France Inter că "retragerea forţelor ruse a început deja, dar evident că sunt necesare câteva zile pentru punerea în aplicare acestui plan în şase puncte."

Două tancuri ruse au forţat luni un baraj georgian de poliţie, distrugând două vehicule ale forţelor de ordine din Igoeti, localitate situată la 30 de kilometri distanţă de Tbilisi.

Informaţia dată de purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian de Interne este confirmată de imaginile transmise de televiziunile georgiene. Incidentul a avut loc la ora 16.30, ora României.

Ministerul de Interne de la Tbilisi susţine că tancurile ruse au distrus vehiculele de poliţie georgiene atunci când poliţia a întrebat de ce se află pe o poziţie atât de avansată în teritoriul georgian. Potrivit aceleeaşi surse soldaţii ruşi au răspuns că pot face ce vor ei.