Astăzi are loc şedinţa Biroului Permanent al Partidului Democrat. Liderii PD vor discuta despre fuziune, dar nu numai. Reuniunea vine într-un moment tensionat - liberalii de la Bucureşti le-au declarat război colegilor de Alianţă. Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, i-a acuzat pe reprezentanţii PD că au încălcat prevederile protocolului Alianţei.

În plus, liderul liberal i-a somat pe conducătorii filialei Bucureşti a Partidului Democrat să o excludă din partid pe Elena Udrea. PD nu a dat deocamdată un răspuns tranşant, dar a infirmat toate acuzaţiile.

Liberalii au adoptat, la finalul reuniunii, o declaraţie politică ce critică dur relaţia cu partenerii democraţi. PNL Bucureşti susţine că PD şi-a făcut un obicei din încălcarea flagrantă a protocolului Alianţei. Liberalii le reproşează democraţilor că au încercat să transforme primarii de sector în simpli executanţi ai ordinelor primarului general Adriean Videanu.

Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că Elena Udrea a fost primită în PD, iar la primăria Sectorului 2 Bucureşti, consilierii PD au votat pentru alegerea unui viceprimar democrat, deşi această funcţie revenea liberalilor. În aceste condiţii, PNL Bucureşti a somat organizaţia PD să le îndeplinească câteva condiţii.

Dacă PD nu îndeplineşte condiţiile puse de liberali, PNL Bucureşti spune că va lua act de faptul că democraţii se situează în afara protocolului Alianţei şi va acţiona în consecinţă. Reprezentanţii PD neagă însă acuzaţiile aduse de liberali.

La rîndul ei, Elena Udrea nu numai că respinge categoric afirmaţiile lui Ludovic Orban, dar chiar îl atacă dur pe preşedintele PNL Bucureşti.