Războiul împotriva Iranului este iminent. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns analiştii occidentali, citaţi de presa americană. Potrivit aceloraşi surse, strategii statelor occidentale pregătesc o acţiune militară după ce s-au lovit de refuzuri repetate ale autorităţilor iraniene de a renunţa la programul militar nuclear.
"Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău, a declarat ministrul francez de Externe", Bernard Kouchner. El spune că ţara sa va merge până la capăt cu negocierile, dar este timpul ca şefii de stat major ai armatei franceze să conceapă un plan de acţiune. Un asemenea plan a fost deja pus la punct la Pentagon, se arată în Sunday Telegrah, care citează înalţi responsabili militari şi din serviciile de informaţii ale Statelor Unite.
Strategii de la Pentagon i-ar fi prezentat preşedintelui George W. Bush o listă cu 2.000 de ţinte care ar urma să fie lovite. În replică, un comandant militar iranian a avertizat Washingtonul că trupele sale staţionate în Orientul Mijlociu sunt vizate de rachetele iraniene. El a apreciat că poziţia "dominantă" a Iranului în regiune va proteja ţara de orice atac.
Război iminent în Iran
PUBLICAT
Luni, 17 Septembrie 2007 06:13
ACTUALIZAT
Luni, 17 Septembrie 2007 06:13
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M