Slobodan Miloşevici a fost unul dintre protagoniştii războaielor din perioada 1991- 2001, de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Războaiele au avut cauze politice, culturale şi etnice. De la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, acestea au fost cele mai sângeroase conflicte europene, soldate cu sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi.

După moartea liderului comunist Tito în 1980, cererile Croaţiei privind independenţa încep să se multiplice. Zece ani mai târziu au loc alegeri libere. Moment cheie pentru istoria fostului stat iugoslav dar şi pentru Croaţia - comuniştii sunt înfrânţi de un partid naţionalist condus de Franjo Tudjman.

În iunie 1991, Croaţia îşi proclamă independenţa faţă de Iugoslavia. La scurt timp însă încep confruntări violente când populaţia sârbă decide să-şi declare independenţa în regiunile unde aceasta era majoritară. Conflictele durează patru ani, totul terminându-se cu intervenţia ONU şi cu trimiterea de trupe străine pentru menţinerea păcii.

În 1992 războiul civil se mută în Bosnia - Herţegovina, care prin referendum îşi proclamă independenţa. Sârbii din Bosnia şi Herţegovina proclamă pe 7 aprilie 1992 o republică independentă a populaţiei sârbe, iar croaţii declară pe iulie 1992 un stat independent în sud - vestul Bosniei şi Herţegovinei.

Din fostele republici iugoslave, Bosnia şi Herţegovina cunoaşte cel mai dureros şi tragic destin. Războiul civil pustieşte ţara şi determină masive deplasări de populaţie şi sute de mii de victime. În iulie 1995 are loc masacrul de la Srebeniţa, în care aproape 8 mii de musulmani au fost ucişi. Aceasta este considerată cea mai gravă atrocitate comisă în Europa, de la al doilea război mondial. După trei ani de confruntări interetnice sângeroase a fost semnat Acordul de la Dayton, ce a consemnat apariţia unei entităţi statale, constituite din Federaţia croato-musulmană şi Republica Srpska (a sârbilor).


Din 1989 când ajunge la putere, preşedintele Slobodan Miloşevici a început să limiteze din ce în ce mai mult autonomia provinciei majoritar albaneze, obţinută în timpul lui Tito. Prin urmare albanezii şi-au declarat în mod unilateral independenţa provinciei, în 1991.

În 1995, Armata de Eliberare din Kosovo a declanşat o campanie de gherilă împotriva obiectivelor sârbe, atrăgând riposta dură a armatei sârbe. Criza din provincia Kosovo a stârnit îngrijorare în comunitatea internaţională, care a elaborat un plan de soluţionare a conflictului, respins însă de Slobodan Miloşevici.

Ulterior, NATO a intervenit la începutul anului 1999 pentru a pune capăt luptelor din provincie. Kosovo face parte din Serbia-Muntenegru, dar după intervenţia NATO din anul 1999 este administrată de Naţiunile Unite.