Foto: www.as.com
Căpitanul lui Real Madrid, Raul Gonzales, şi portarul Iker Casillas au semnat contracte "pe viaţă" cu gruparea de pe "Santiago Bernabeu", informează Marca.

Raul avea contract cu Real Madrid până în 2010, iar Casillas, până în 2011. Cei doi jucători, care au evoluat numai pentru echipa "albilor" sunt consideraţi cei mai carismatici fotbalişti din lotul lui Bernd Schuster. Raul şi-a prelungit cu încă un an vechiul contract, ceea ce îmsemnă că va juca la Real până la vârsta de 34 de ani, în timp ce Casillas îşi va da jos mănuşile la sfârşitul sezonului 2016-1017, adică la 35 de ani.

În vârstă de 31 de ani, Raul Gonzales a venit la Real Madrid în 1992 şi a debutat în octombrie 1994, pe când antrenor era Jorge Valdano. Golgeterul all-time al naţionalei Spaniei, pentru care a evoluat de 102 ori şi a marcat 44 de goluri, Raul a câştigat cu Real Madrid 5 campionate ale Spaniei, 3 Supercupe ale Spaniei, 3 Ligi ale Campionilor, 2 Cupe Intercontinentale şi o Supercupă a Europei.

Născut pe 20 mai 1981, Iker Casillas este la Real Madrid de la vârsta de zece ani şi a debutat la echipa mare în 1998. Portarul madrilen a câştigat 3 titluri de campiona al Spaniei, o Supercupă a Spaniei, două Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei şi o Cupă Intercontinentală. La naţionala Spaniei, Iker Casillas a evoluat de 74 de ori.

După încheierea contractelor de joc, celor doi fotbalişti li se vor oferi funcţii în cadrul clubului madrilen.