În Cuba se simte suflul schimbării. Fratele lui Fidel, Raul Castro, a crescut plăţile pentru producătorii de lapte şi carne, a şters datoriile micilor fermieri şi ale coperativelor. Mai mult, Raul Castro a renunţat la restricţiile pentru importurile de piese pentru maşinile vechi.
Raul a preluat puterea în august anul trecut după ce Fidel Castro a fost supus unei intervenţii chirugicale. Până acum, Raul nu a făcut decât schimbări minore în calitatea sa de preşedinte interimar, scrie Associated Press. De la o vreme însă, Raul dă semne despre cum va conduce ţara când va prelua întreaga putere. Preşedintele interimar s-a arătat preocupat de calitatea vieţii din Cuba, a recunoscut că salariile cubanezilor nu acoperă nevoile de bază şi i-a criticat pe managerii de stat.
Noile autobuze aduse din China sunt un prim exemplu al "efectului" pe care îl are Raul asupra Cubei, scrie presa străină. Autorităţile plănuiau să importe noile autobuze înainte ca Fidel să se îmbolnăvească, însă maşinile au început să circule pe străzile Havanei după un discurs critic a lui Raul. Schimbarea este evidentă şi în stilul lui Raul Catro. În timp un discurs a lui Fidel dura ore întregi, fratele său vorbeşte scurt şi mai direct.
"Orice creştere reală a salariilor sau orice scădere a preţurilor este legată de o creştere a producţiei de bunuri şi servicii", a declarat Raul Castro.
Cu toate acestea susţinătorii lui Fidel sunt de părere că atâta timp cât El Lider Maximo este în viaţă Raul nu va îndrăzni să facă schimbări majore în Cuba, comentează Associated Press.
Raul Castro a început să facă schimbări în Cuba
PUBLICAT
Sâmbătă, 15 Septembrie 2007 21:18
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 15 Septembrie 2007 21:18
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M