Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ratko Mladici a prezentat scuze familiei sale pentru suferinţa provocată

Potrivit soţiei sale, fostul general ar fi suferit trei atacuri cerebrale. Începând din 2008, "el nu îşi simte partea dreaptă a corpului", a precizat ea.

Mladici i-a pus la masă pe poliţiştii care au venit să-l aresteze
Mladici i-a pus la masă pe poliţiştii care au venit să-l aresteze / FOTO: time.com

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, inculpat pentru genocid, a prezentat scuze familiei sale pentru suferinţa pe care i-a provocat-o, a declarat soţia sa, Bosiljka, pentru cotidianul Vecernje Novosti.

" La un moment dat, el s-a scuzat faţă de noi pentru tot ce am trăit din cauza lui. El s-a scuzat de mai multe ori. Ieri şi alaltăieri ", a povestit Bosiljka.

Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, adesea supranumit "măcelarul din Balcani" în timpul războaielor din fosta Iugoslavie, a fost arestat joi în Serbia şi va fi judecat pentru responsabilitatea sa în cel mai grav masacru comis în Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, la Srebreniţa, în estul Bosniei, în 1995.

El ar putea fi extrădat la Haga luni sau marţi, pentru a fi judecat pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, afirmă agenţia Anadolian, citând surse din TPI pentru fosta Iugoslavie.

Peste 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi musulmani din Bosnia au fost executaţi în câteva zile, după asedierea acestui oraş de forţele controlate de Ratko Mladici.

Potrivit soţiei sale, fostul general ar fi suferit trei atacuri cerebrale.

Începând din 2008, "el nu îşi simte partea dreaptă a corpului", a precizat ea.

Justiţia sârbă a apreciat însă, vineri, pe baza unui raport medical, că Ratko Mladici poate fi transferat la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga. Avocatul său a anunţat că va face apel luni, iar o decizie definitivă este aşteptată în cursul săptămânii.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro