Rata şomajului a scăzut în octombrie 2008 faţă de octombrie 2007
Oficial, în luna octombrie, numărul şomerilor este mai mic decât în urmă cu un an.
La Craiova, 400 de oameni de la Fabrica de Avioane vor sta acasă până după sărbători. Astfel, judeţul Dolj rămâne lider în clasamentul şomajului, cu aproape 20.000 de oameni. În Bucureşti, 18.000 de persoane nu au un loc de muncă.
În judeţele Iaşi şi Botoşani, mai multe fabrici au început să-şi restrângă activitatea. Cele mai afectate sunt fabricile de mobilă dar şi firmele de colectare a deşeurilor metalice. În Iaşi avem peste 16.000 de şomeri, iar pe locul patru a urcat Hunedoara. Situaţia este asemănătoare şi în Teleorman, Galaţi şi Vaslui.
În Argeş, Grupul Industrial Componente, disponibilizează de la începutul lunii decembrie peste 800 de oameni. În Sibiu, peste 600 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă luna viitoare.
Nici judeţul Timiş nu scapă de criză: peste 2.000 de muncitori vor fi disponibilizaţi. Există însă şi o veste bună. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului este mai mică în acest an decât în 2007!
În octombrie 2008, au fost înregistraţi peste 364.000 de şomeri, cu 3.000 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi iunterval, rata şomajului a scăzut de la 4,1%, la 4%.
Cu toate acestea potrivit declaraţiilor preşedintelui CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu, companiile din 30 de judeţe au disponibilizat, de la începutul lunii octombrie, aproape 50.000 de angajaţi, din cauza crizei economice, iar numărul şomerilor din mediul privat a crescut la 150.000 de persoane.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula








Feedback

