Rata afecţiunilor psihice s-a dublat în România în ultimii 15 ani
Ne aliniem standardelor europene şi la capitolul boli psihice. Românii trăiesc tot mai intens, dar asta cu un preţ. Afecţiunile psihice uşoare s-au dublat în ultimii 20 de ani, iar numărul celor care ajung în spitalele de psihiatrie a crescut cam cu aceeaşi pondere. În acest moment, o persoană din 12 suferă de o afecţiune psihică, iar o persoană din 4 va avea o tulburare mintală de-a lungul vieţii.
Depresiile sunt cele mai frecvente tulburări psihice în rândul
românilor. De regulă, totul porneşte de la stres sau de la sărăcie. Iar
în România, conform studiilor, sunt 3 milioane de oameni care trăiesc
la limita subzistenţei.
Un depresiv, netratat, îşi pierde încet-încet pofta de viaţă,
independenţa, capacitatea de muncă şi ajunge să se izoleze social. Unii
se refugiază în alcool, droguri sau medicamente şi aprximativ unu din
zece ajunge să-şi pună capăt zilelor.
Potrivit Comisiei de Psihiatrie a Ministerului Sănătăţii, 8 la sută
dintre români suferă de o afecţiune psihică. Cel mai des întâlnite sunt
depresia, schizofrenia şi tulburările obsesiv-compulsive. Mai grav este
că mulţi evită cabinetele de psihiatrie şi chiar nu acceptă că au o
problemă psihică, de teamă să nu fie izolaţi de societate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

