Curtea Constituţională a decis ca ideea lui Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe de a obliga posturile de radio şi televiziune să prezinte în pondere egală ştiri pozitive şi ştiri negative, votată în unanimitate de Senatul României, încalcă legea fundamentală. În ce postură ingrată a fost pusă şi Curtea Constituţională! Face muncă de gunoier. Strânge mizeria după senatori.
A ajuns Curtea să repună în drepturi bunul simţ, pentru că senatorii îşi legiferează nesimţirea. Aici nu este vorba de cine ştie ce lege complicată, cu implicaţii juridice vaste. Nu e nevoie să fii judecător ca să te cruceşti. Nu trebuie să fii oftalmolog ca să clipeşti. Dar dacă Senatul decide că e obligatoriu să stăm cu un ochi deschis şi cu celălalt închis, atunci devin utili nouă judecători bătrâni, burtoşi şi cam fesenişti ca să putem, din nou, clipi în voie.

 

Citeşte mai mult în Ziua