Persoanele cu drept de vot care îşi vor exprima opţiunea la referendumul azi în altă localitate decât cea de domiciliu trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere, în care să precizeze că nu şi-au exercitat dreptul de vot şi la o altă secţie de votare.

Formularul declaraţiei va fi multiplicat de prefecturi şi de Ministerul Afacerilor Externe, pentru românii plecaţi în străinătate. Declaraţia pe proprie răspundere poate fi făcută şi în scris, de mână. Cei care vor face astfel de declaraţii vor fi înscrişi pe liste electorale suplimentare, ca să-şi poată exprima votul.

Preşedinţii secţiilor de votare din Capitală au participat la instructajul pentru referendum. Întâlnirea cu reprezentanţii Biroului Electoral Municipal a avut loc la Circul de Stat, acolo unde Biroul îşi va avea sediul la referendumul din 19 mai.

Marţi au venit la instructaj reprezentanţii sectoarelor 1,2 şi 3, iar miercuri cei ai sectoarelor 4, 5 şi 6. În total, peste 600 de persoane. Prefectul Capitalei, Mioara Mantale, şi membrii BEM le-au explicat preşedinţilor de secţii regulile privind constituirea birourile de votare, cum trebuie să se desfăşoare votul, cum trebuie aduse buletinele de vot şi procesele verbale în care este consemnat rezultatul votului.

În Bucureşti, vor fi organizate 1.220 de secţii de votare. În noaptea de sâmbătă spre duminică, preşedinţii acestora trebuie să ducă buletinele de vot la Biroul Electoral Municipal.