Rareş Dumitrescu a trecut Europa prin sabie

România nu se reduce la sărăcie, lipsă de igienă şi infractori. Emblemele României nu sunt Monica Columbeanu, Gigi Becali, ba nici măcar Elena Băsescu. Realitatea României este complexă şi nuanţată. De noi depinde ce alegem, ce păstrăm şi ce ne reprezintă. În fiecare săptămână, REALITATEA.NET va fi locul de întâlnire cu un om graţie căruia România este şi un loc dezirabil, prilej de mândrie şi entuziasm.

Scrima este unul dintre sporturile care periodic ne-a adus medalii de la campionatele europene, mondiale sau Jocurile Olimpice. Floreta fetelor şi sabia băieţilor sunt armele care au înălţat drapelul tricolor şi au făcut să răsune imnul naţional în marile competiţii, Laura Badea, Mihai Covaliu sau spadasina Ana Maria Brânză sunt exemple care colorează tabloul destul de auster al performanţelor româneşti în domeniul sportului.

Rareş Dumitrescu este ultimul venit în galeria scrimerilor, unde şi-a făcut loc cu sabia până în finala Campionatului Mondial. A luat argintul, dar s-a răzbunat în întrecerea pe echipe, fiind cel care a adus României titlul mondial la această disciplină. Povestea lui Rareş Dumitrescu este strâns legată de cea a unui alt mare campion, Mihai Covaliu, cel care îl şi antrenează.

Născut în 1983, la Braşov, Rareş a păşit pentru prima oară în sala de scrimă pe când avea 10 ani, dar în parcurgerea acestui drum un rol important l-a avut hazardul. Mama sa, învăţătoare, avea în clasă un copil al cărui tată era profesor de scrimă. Micul Rareş l-a urmat şi în scurt timp avea să se considere urmaş legitim al lui Athos, Portos şi Aramis, dacă nu chiar al pitorescului D'Artagnan. Decât că nu purta cizme, ci adidaşi, şi a rupt zeci de perechi. Asta pentru că nu avea pantofi speciali de scrimă, iar cei obişnuiţi se rupeau lunar, din cauza frecării de planşă.

Din perioada junioratului îşi aduce aminte că primea cadou ceasuri şi alte obiecte mărunte, stimulentele financiare lipsind cu desăvârşire. Poate şi din această cauză au existat şi momente de cumpănă în a-şi continua cariera sportivă. "Când eram în liceu, am vrut să mă las de scrimă. Dimineaţă aveam şcoală între 7.00 şi 14.00, iar la 16.30 plecam la antrenamente. La 19.30 terminam, iar o dată ajuns acasă, mă apucam de lecţii şi de învăţat, până la miezul nopţii. A doua zi mă trezeam la 6.00 şi o luam de la capăt".

Pe lângă acest program infernal, care nu-i lăsa deloc timp liber, trebuie amintit că Rareş nici nu avea cu cine să se antreneze la Braşov, centrul olimpic aflându-se la Iaşi. În condiţiile date, lui nu-i rămânea decât să-l aibă ca sparring-partner pe antrenorul său, Cătălin Albu.

Germenii talentului scrimerului Rareş Dumitrescu au răsărit în 2003, când a fost cooptat în lotul naţional de seniori, cu care în 2006 obţinea primul titlu european. A participat şi la Olimpiada de la Beijing (a ocupat locul 11), iar după aceea, în toamna lui 2008, a fost din nou pe punctul de a renunţa la sportul de performanţă, din cauza sumelor infime de bani pe care le primea pentru uriaşul efort depus. Cel care l-a convins să rămână în scrimă a fost antrenorul său, Mihai Covaliu, campionul olimpic de la Sydney, iar 2009 avea să fie un an de graţie pentru el, devenind vicecampion mondial la individual şi campion european şi mondial, cu echipa naţională a României.

"Obiectivul meu este să urc pe podium la Olimpiada de la Londra", spune cel mai bun sabrer al României. Până atunci, pe Rareş îl aşteaptă noi provocări, în 2010. Campionatul European, de la Leipzig (17-22 iulie), şi Mondialele de scrimă de la Paris (4 - 13 noiembrie). Plus etapele de Cupa Mondială, din care compatriotul nostru a câştigat anul trecut două, la Varşovia şi Budapesta.

REALITATEA.NET vă prezintă în fiecare săptămână imaginea ţării noastre aşa cum alegem noi să fie.