"Au fost discuţii foarte aprinse asupra datei pentru depunerea avizelor şi a raportului. Preşedintele comisiei (Mihail Hărdău - n.r.) a susţinut că poate face faţă ca în data de 18 iunie să depună raportul. Sigur că au fost voci care au spus că este timpul prea scurt. (...) Există o procedură legală în cadrul Senatului şi posibilitatea de cerere de noi timpi pentru raport, aşa că am încercat s-o facem cât mai rapid, să devină operaţională cât se poate de repede", a spus Dumitru, la finalul şedinţei conducerii Senatului.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercurea trecută, Legea Educaţiei, proiectul întrunind 181 voturi favorabile şi 95 voturi "împotrivă", ale reprezentanţilor PSD şi PNL. Senatul este Cameră decizională.
Raportul Comisiei de învăţământ a Senatului pe Legea Educaţiei va fi depus până pe 18 iunie
Comisia de învăţământ a Senatului va depune raportul pe Legea Educaţiei până la data de 18 iunie, existând posibilitatea prelungirii acestui termen dacă va fi nevoie, a anunţat chestorul Senatului, Constantin Dumitru.
Citeşte totul despre:
Camera Deputaţilor, Comisia de învăţământ, legea educaţiei, Ministerul Educaţiei, Senat
Raportul Comisiei de învăţământ a Senatului pe Legea educaţiei va fi depus până pe 18 iunie / FOTO: blogspot.com







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M