Raportul preliminar al anchetei accidentului petrecut duminică pe Aeroportul Henri Coandă a fost prezentat, a doua zi, de Ciucă Alexandru Mircea, preşedintele comisiei de investigaţie a accidentului şi director în Ministerul Transporturilor.

Concluzii preliminare ale raportului: La ora producerii accidentului erau în vigoare procedurile de operare în condiţii de ceaţă. Activitatea de balizaj era efectuată de un agent autorizat. Echipa de întreţinere lucra cu aprobarea turnului de control.

Echipa care a intrat pe pista era formată din patru salariaţi şi două autovehicule, una dintre maşini era pe pistă, la 600 de metri de pragul pistei, iar cealaltă se afla la 1500 de metri faţă de acelaşi prag.

La ora 10.49 o echipă de întreţinere a sistemului luminos al pistei, cu indicativul balizaj, a intrat în legătură cu turneul de control pentru a cere aprobarea acestuia în vederea curăţării balizelor. Echipa a anunţat că operaţiunea va dura 2-3 ore, dar că poate elibera pista în 30 de secunde.

La 10.57.40 a primit aprobarea pentru a intra la lucru. La 10.59.47 turnul de control a solicitat eliberarea pistei pentru că urma să aterizeze o aeronavă. Pista a fost eliberată la 11.04.14. La ora 11.08.47, echipa de balizaj a fost reautorizată să intre pe pistă pentru continuarea lucrului. La 11.25.13, aeronava ROT 3107 a fost autorizată de turn să se alinieze pe pista, iar la 11.26.07 a primit aprobarea pentru decolare.

Între 11.26.40 şi 11.26.50 turnul a întrebat balizajul dacă pista e liberă şi nu a primit niciun răspuns.


Aeronava a fost autorizată de turn să decoleze. După un rulaj de aproximativ 600 de metri, la o viteză de 177 km/h, aeronava a intrat în coliziune cu unul dintre autovehiculele de balizaj. Cel mai probabil, la ora 11.27.04 a avut loc accidentul dintre aeronavă şi unul dintre autovehiculele de balizaj. Impactul între avion şi maşină a avut loc în zona motorului unu şi al trenului principal de aterizare stânga. După ciocnire aeronava a ieşit lateral de pe pistă, pe partea stângă, şi s-a oprit la o distanţă de 137 de metri lateral de axul pistei şi 950 de metri de pragul pistei.

Evenimentul nu s-a soldat cu victime umane sau cu rănirea unor persoane, dar aeronava a suferit deteriorări substanţiale.

Aeronava a fost întreţinută conform procedurilor şi a fost operată corespunzător.

Echipajul a acţionat corespunzător, atât în procesul întreruperii decolării cât şi a evacuării pasagerilor, conform procedurilor standard.

Maşina folosită de echipa de balizaj nu avea în funcţiune sistemul de girofaruri.

Evenimentul în care a fost implicată aeronava se încadrează în cadrul accidentelor de aviaţie civilă, conform Codului Aerian Român şi al reglementărilor aviatice internaţionale."

Concluzia raportului : "Cauza este coordonarea necorespunzătoare între turnul de control şi echipa de intervenţie la balizaj. Cauzele favorizante care au contribuit la crearea acestei situaţii urmează a fi stabilite în urma investigaţiilor ulterioare".

Recomandări imediate în vederea prevenirii repetării unor astfel de accidente: "Reevaluarea imediată a procedurilor de lucru pe pistă, astfel încât în condiţii meteo defavorabile să se limiteze prezenţa persoanelor pe pistă. Instalarea de urgenţă a unui radar pentru supravegherea mişcărilor pe suprafaţa de manevră a aeroportului şi implementarea unui sistem de dirijare şi control a deplasărilor pe suprafaţa de mişcare a aeroportului".


O aeronavă charter aparţinând companiei TAROM, la bordul căreia se aflau 117 pasageri şi 6 membri ai echipajului, a lovit, duminică, o maşină utilitară aflată pe pista Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti. Avionul Boeing 737 se pregătea să decoleze cu destinaţia Sharm el-Sheikh.

Pasagerii din avionul accidentat au fost îmbarcaţi într-un alt avion, al aceleiaşi companii, care a decolat, tot ieri, la ora 16.01, la peste patru ore de la incident. Nouă din cei 117 pasageri ai cursei Tarom, care s-a ciocnit la decolare, au renunţat la zbor, astfel că în noua cursă înspre Sharm El Sheikh au fost îmbarcaţi doar 108 pasageri.