Alic a precizat că a făcut plângere penală la DNA împotriva FRF pentru că forul condus de Mircea Sandu nu a aplicat decizia instanţei.
"Rapid ne datorează aproximativ 900.000 de dolari după transferul lui Bogdan Lobonţ la Ajax Amsterdam. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis din 2009 că noi avem dreptate în această speţă, pentru care avem o decizie irevocabilă. Rapid este de doi ani ilegal în prima ligă, iar frauda este enormă, deoarece ei au luat bani în acest răstimp din drepturi de televizare. FRF nici măcar nu a luat cunoştinţă de actele pe care le avem noi, aşa că am dat cazul pe mâna DNA-ului, am făcut o plângere penală. Singura scuză a rapidiştilor a fost că datoria este înregistrată pe UFC Rapid, club care s-a desfiinţat, dar în acte figurează că actuala societate este continuatoarea fostei societăţi", a spus Alic.
"Aceeaşi speţă a existat şi în 2007, între Politehnica Iaşi şi Rapid, când giuleştenii au plătit datoria pe care o aveau după transferul lui Pancu. FRF a recunoscut atunci că actuala societate este continuatoarea UFC Rapid, dar asta probabil pentru că era vorba despre o sumă mai mică", a mai adăugat preşedintele de la Corvinul Hunedoara.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M