Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Rapidiştii şi-ar fi dorit alt adversar. Dinamo porneşte ca favorită

Cupa UEFA

Antrenorul Rapidului Cristiano Bergodi s-a declarat astăzi nemulţumit de tragerea la sorţi a Turului I al Cupei UEFA unde vor întâlni pe FC Nurnberg, spunând că ar fi preferat un alt adversar, care să le uşureze rapidiştilor drumul spre grupe.

"Nurnberg este un adversar puternic, o echipă bună, care vine dintr-un campionat important. Nu vreau să vorbesc de noroc sau ghinion la această tragere la sorţi. Şi noi suntem o echipă bună şi vom pregăti această dublă cu atenţie. Şansele în meciul cu Nurnberg sunt de 50-50. Mi-aş fi dorit un alt adversar, care să ne uşureze drumul spre grupele Cupei UEFA. Cred că avem un avantaj pentru că jucăm prima partidă în deplasare. Totuşi, nu se poate vorbi de un avantaj mare, ci de unul mic. Ne vom juca şansele până la capăt", a declarat Cristiano Bergodi.

Secretarul general al Rapidului, Nicolae Manea, a declarat astăzi că experienţa giuleştenilor în Cupele Europene va conta foarte mult şi că Rapidul va fi echipa care va ajunge în grupe.

"Orice echipă nemţească are o anumită valoare. Nurnberg este o echipă bună, care a luat acum doi jucători foarte valoroşi, pe Haristeas şi Galasek. Cu toate acestea, Rapid are o experienţă mai mare în cupele europene decât Nurnberg. Cred că Rapid are prima şansă la calificare. Trebuie să fim concentraţi, dispuşi la efort", a declarat Nicolae Manea.

Antrenorul formaţiei germane FC Nurnberg, Hans Meyer, a declarat astăzi că Rapidul este o echipă dificilă, mai ales că în ultimii ani a participat în Cupele Europene şi că jucătorii au acumulat experienţă, informează site-ul oficial al echipei din Bundesliga.

"Rapid a mai întâlnit pe Hertha şi Hamburg, aşa că trebuie să fim foarte precauţi. Rapid este o echipă valoroasă, iar în ultimele sezoane a acumulat experienţă internaţională. Îi vom următi în prima ligă în meciurile cu Craiova şi Steaua, pentru a vedea cât de bine sunt pregătiţi", a declarat antrenorul lui FC Nurnberg, Hans Meyer.

Mircea Rednic a declarat astăzi că Dinamo porneşte ca favorită în dulba cu Elfsborg, care va conta pentru calificarea în grupele Cupei UEFA, însă avertizează că suedezii vin din Preliminariile Ligii Campionilor şi că trebuie trataţi cu atenţie.

"Trebuie să uităm cât mai repede ce s-a întamplat cu Lazio. Toţi suferim, dar în fotbal trebuie să mergem mai departe. Ne dorim calificarea în grupele Cupei UEFA, ne aşteaptă campionatul, Cupa României şi nu are sens să mai vorbim de trecut. Toate sunt importante în egală măsură. Suntem favoriţi în faţa suedezilor, însă trebuie să fim atenţi, pentru că Elfsborg vine din Preliminariile Ligii Campionilor", a declarat Mircea Rednic pentru site-ul oficial al campioanei.

Acţionarul lui Dinamo, Vasile Turcu, a declarat că dinamoviştii sunt condamnaţi să se califice mai departe în grupele Cupei UEFA, chiar dacă adversarii lor de la Elfsborg sunt o echipă puternică.

"Elfsborg este o echipă puternică, dar jucătorii sunt condamnaţi să se califice. Sunt convins că vom intra în grupe. Trebuie să ne autodepăşim, să ne revenim după meciul cu Lazio. Trebuie să fim cu picioarele pe pamânt, să nu fim infatuaţi şi să nu privim adversarul de sus", a declarat Vasile Turcu.

Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro