Foto: www.freewebs.com

Oficialul clubului Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat pentru NewsIn, că echipa din Grant a plătit datoria către Romeo Stancu: "Astăzi am trimis factura bancară la Liga Profesionistă de Fotbal şi nu mai e nicio problemă. Vom juca împotriva Politehnicii Iaşi".

Pe de altă parte, preşedintele echipei de pe Bega, Gheorghe Chivorchian, a negat că formaţia ar avea datorii către Florin Dochiţă. "Eu nu ştiu de niciun litigiu cu niciun Dochiţă. Nu ştiu unde este acest jucător şi nici nu mă interesează. Dacă nu jucăm cu FC Braşov înseamnă că avem datorii la el, dar dacă jucăm cei care au spus că avem datorii s-au înşelat", a spus oficialul timişorenilor, însă surse apropiate jucătorului au declarat, pentru NewsIn, că acesta ar avea de primit suma de 5.000 de dolari.

Mai mult, alţi jucători care au fost în trecut la Poli Timişoara şi au plecat la FCM Reşiţa, după ce au aflat că Dochiţă a câştigat litigiul cu FC Timişoara şi-au manifestat intenţia de a depune la rândul lor memorii la Comisia pentru Statutul Jucătorului.

Cele două cluburi primiseră interdicţie  de joc în partidele din etapa a 17-a a Ligii I, cu Poli Iaşi şi FC Braşov, din cauza unor datorii pe care le au faţă de jucătorii Romeo Stancu, respectiv Florin Dochiţă.

Cele două cluburi din Liga I au primit termen până vineri din partea Ligii Profesioniste de Fotbal să îşi achite datoriile către cei doi fotbalişti, în caz contrar neavând voie să dispute meciurile din etapa a 17-a.

Romeo Stancu a fost jucătorul echipei Rapid din 2005 şi până în 2008, iar la începutul acestui sezon, pentru că şi-a terminat contractul cu giuleştenii, a putut semna cu orice echipa şi a ales să meargă la Oţelul Galaţi. Jucătorul mai avea de primit o sumă de bani de la clubul din Grant şi pentru că nu a primit-o a depus memoriu la Comisia pentru Statul Jucătorului, care i-a dat dreptate.

De cealaltă parte, fostul jucător al echipei FC Timişoara, Florin Dochiţă, a semnat un contract cu gruparea din Liga a II-a FCM Reşiţa şi avea de primit şi el o sumă din partea clubului bănăţean. Echipa patronată de Marian Iancu nu şi-a achitat datoriile, astfel că jucătorul s-a adresat Comisiei pentru Statutul Jucătorului, care i-a dat dreptate.