Situaţia Rapidului şi a stadionului său a fost rezolvată mai repede decât s-ar fi aşteptat cineva. După ce zile la rând un compromis între CS Rapid, proprietarul arenei Giuleşti - Valentin Stănescu, şi FC Rapid - care aveau fiecare propria variantă privind sumele datorate de clubul de fotbal pentru chiria şi utilităţile de la stadion - părea greu de atins, se pare că acest lucru s-a întâmplat "în proporţie de 99 la sută", după cum a declarat Dinu Gheorghe la Digi Sport.
"În proporţie de 99 la sută, vom juca în următoarea etapă pe stadionul Giuleşti. Am rezolvat o parte dintre aspectele care fuseseră discutate cu CS Rapid. Nu ştim încă dacă vom juca la Piteşti contra Chiajnei. Mâine (vineri - n.r.) urmează să fie licenţiată această arenă, dar noi sperăm să renunţăm la această procedură şi să revenim în Giuleşti. Stadionul va fi refăcut cu ajutorul unei bănci. Nu îi dau numele, dar numele ei va fi dat şi arenei, după modelul celor de la Hamburg sau Benfica", a spus preşedintele rapidist.
CS Rapid a reziliat contractul de închiriere a stadionului Giuleşti - Valentin Stănescu către FC Rapid, din cauza restanţelor clubului de fotbal la plata chiriei şi a utilităţilor. În timp ce CS Rapid susţinea că în documentele sale contabile figurează că FC Rapid datorează aproximativ 150.000 de euro, conducerea clubului de fotbal afirma că suma restantă este de doar 131.769,21 lei.
Miercuri, antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, şi reprezentanţi ai Ligii Suporterilor Rapidişti s-au întâlnit cu o comisie a Ministerului Transporturilor, proprietarul arenei, încercând să grăbească ajungerea la un consens, iar după numai câteva ore CS Rapid anunţa că echipa de fotbal poate reveni pe stadionul Giuleşti cu condiţia să achite 150.000 de lei din datorie până pe 13 august. Condiţia pusă l-a iritat pe patronul George Copos, care le-a transmis oficialilor CS Rapid "să ia stadionul acasă şi să crească acolo găini şi alte orătănii".
Rapid, "99 la sută" înapoi acasă. Porţile Giuleştiului li se deschid
Deşi miercuri seară patronul George Copos anunţa că Rapid va juca la Piteşti următorul meci de pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, joi seară lucrurile au luat o altă turnură, iar preşedintele Dinu Gheorghe a anunţat întoarcerea echipei în Giuleşti.
Citeşte totul despre:
Concordia Chiajna, CS Rapid, Dinu Gheorghe, FC Rapid, Liga I, stadion, stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M