Meciul din Giuleşti a început cum puţini s-ar fi aşteptat, Universitatea Craiova deschizând scorul încă din minutul 7, prin Lucian Pârvu, care a profitat de o greşeală a lui Coman.

Juveţii au continuat să fie periculoşi, şi au irosit două mari ocazii de a marca prin acelaşi Pârvu, care a reuşit să rateze cu poarta goală. Rapidiştii s-au trezit la realitate, dar Bornescu s-a dovedit a fi în zi mare. Portarul oltean s-a opus pe rând la şuturile lui Buga, Bădoi, iar în ultimul minut al primei reprize l-a blocat excelent pe Zicu, care a ratat.

În debutul reprizei secunde, Răzvan Lucescu a avut inspiraţia să-l introducă în teren pe Viorel Moldovan. Atacantul a reuşit să înscrie în minutul 57, la prima atingere a balonului, după o pasă primită de la Bădoi, plecat dintr-o poziţie de ofsaid. Rapidiştii au continuat să preseze, însă Bornescu a scos lovitura liberă executată de Emil Dică, iar Zicu a continuat să-l exaspereze pe Răzvan Lucescu, ratând de încă două ori, în minutele 84 şi 86.

Craiova a obţinut un egal în Giuleşti, astrele lui Mititelu fiind de data aceasta de partea patronului oltean.