Lisa Robertson, o însoţitoare de bord unei companii de zbor australiene, a fost concediată, luna trecută, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu actorul Ralph Fiennes, în timpul unui zbor, neglijându-şi astfel atribuţiile.

Actorul zbura spre Mumbai, unde, în calitate de ambasador UNICEF, urma să participe la o campanie de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Paradoxal, se pare că actul dintre el şi însoţitoarea de bord s-a consumat fără protecţie.

Pasagerii zborului spun că Lisa a flirtat cu actorul, de care era îndrăgostită de când a văzut filmul "Pacientul englez", şi că apoi l-a invitat să o urmeze într-un loc mai intim. Cei doi s-au retras în baia avionului. Totuşi, Lisa Robertson, s-a declarat dezamăgită, pentru că a sperat ca relaţia lor să continue şi după ce aterizează, dar se pare că Ralph Fiennes nu s-a arătat interesat.