Rafael Nadal: Vreau să devin numărul 1
Rafael Nadal, tenismenul care a întrerupt supremaţia lui Roger Federer la Wimbledon, îl avertizează pe elveţian. "Vreau să devin numărul 1", a declarat, luni, Nadal, pentru presa spaniolă.
Nadal nu se mai mulţumeşte cu poziţia secundă în clasamentul APT.
Tenismenul care a dovedit că poate să îl bată pe liderul mondial Federer chiar pe suprafaţa sa favorită şi-a anunţat, luni, obiectivul principal din acest an.
"Trebuie să continui să obţin aceste rezultate, pentru că obiectivul meu este acela de a a fi numărul 1 ATP, chiar dacă sunt mulţumit de ce am făcut până acum. Simit că lucrurile se pot schimba, poate chiar în acest an", a anunţat Rafael Nadal, în cotidianul spaniol "As".
Deocamdată, Roger Federer este liderul mondial şi are un avans de 770 de puncte în clasamentul ATP.
Primul asalt al lui Nadal asupra poziţiei lui Federer ar putea avea loc la turneul Masters de la Toronto (Canda), care a început luni şi la care vor participa nouă din primii 10 tenismeni din clasamentul ATP, printre care atât Federer cât şi Nadal.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

