Fostul reprezentant al României la Bagdad pentru reconstrucţia Irakului, Radu Onofrei, a fost propus pentru postul de şef al misiunii ONU în Irak. Propunerea a fost trimisă de ministrul irakian de Externe secretarului-general ONU, scrie The Boston Globe.

Radu Onofrei, actual ambasador al României în Iordania, a fost, în 2003, reprezentantul României pentru reconstrucţia Irakului şi reprezentantul Autorităţii Provizorii a Coaliţiei la Ministerul de Externe irakian. Printre candidaţii la această funcţie se mai numără fostul adjunct al şefului misiunii ONU în Irak, suedezul Staffan de Mistura, un fost diplomat ONU care a coordonat misiuni în Afganistan, Guatemala şi Georgia, şi fostul ministru libanez al Culturii - de asemenea consilier pe probleme irakiene al lui Kofi Annan.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, Naţiunile Unite sunt dispuse să suplimenteze personalul detaşat la Bagdad, pentru prima dată în ultimii trei ani, în urma apelurilor repetate lansate în acet sens de Statele Unite. Sediul ONU din Bagdad a fost distrus în urma unui atentat cu maşină comis în august 2003. Atacul s-a soldat cu moartea a 22 de persoane, printre care şi şeful misiunii ONU din Irak de la acea vreme, Sergio Vieira de Mello.