Radu Berceanu este senator PD-L/FOTO: GrupRC

''Nu am sesizat nicio abatere de genul: cineva a stat  în birou la căldurică, a încercat să rezolve problemele de la distanţă. Toţi au fost pe teren. Probabil că a avut un efect şi partea de demiteri anterioară. Am reuşit totuşi să menţinem nişte trasee cât de cât în funcţiune'', a precizat Radu Berceanu.

Ministrul Transporturilor a declarat că în această iarnă s-au cheltuit, până în prezent, 80 de milioane de lei pentru deszăpezire, suma de aproape patru ori mai mare faţă de cea alocată în iernile precedente, deoarece sezonul acesta a fost deosebit de greu.

Spre deosebire de ministrul Transporturilor, premierul Emil Boc s-a declarat nemulţumiţi de modul în care a fost făcută deszăpezirea drumurilor. După ce a inspectat Autostrada Soarelui şi Drumul Bucureşti-Giurgiu, Boc a declarat că vrea criterii mai aspre pentru firmele care participă la licitaţiile pentru deszăpezire.

Întrebat cum comentează faptul că Emil Boc s-a declarat nemulţumit de modul în care au decurs lucrările de deszăpezire la autostrada A2, Berceanu a răspuns: "Dreptul primului-ministru. Nici mie nu-mi place foarte tare, dar la mijloacele pe care le avem, atât am reuşit", informează NewsIn.