De ziua lui, actorul Radu Beligan a făcut un regal de cultură tuturor celor care îl iubesc. Marţi seară, pentru a 207-a oară, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), maestrul i-a dat viaţă personajului principal Leon Saint-Pe în spectacolul "Egoistul", a cărei regie este semnată tot de Radu Beligan.
În plus, la data de 21 decembrie, Beligan va susţine, conform programului, conferinţa-spectacol "Confesiuni despre viaţă şi artă", la Palatul Copiilor.
Radu Beligan s-a născut la 14 decembrie 1918, în comuna Filipeşti din judeţul Bacău. A urmat cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică, având-o ca profesoară pe renumita actriţă Lucia Sturdza Bulandra, însă nu a finalizat studiile.
Pe scena TNB, Radu Beligan a jucat roluri celebre, precum Ianke ("Take, Ianke şi Cadâr", de Victor Ion Popa), Guglielmo ("Numele trandafirului", de Umberto Eco), Spirache ("Titanic Vals", de Teodor Muşatescu), Richard al III-lea ("Richard al III-lea", de William Shakespeare), Agamemnon Dandanache ("O scrisoare pierdută", de I.L. Caragiale).
A avut numeroase roluri în piese de teatru TV şi în filme, a scris "Pretexte şi subtexte" (1968), "Luni, Marţi, Miercuri..." (1978) şi "Note de insomniac" (2001).
În perioada 1969 - 1990 a fost director al Teatrului Naţional Bucureşti.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M