Steaua are neapărată nevoie de victorie în meciul cu Jiul de mâine seară pentru a termina turul Ligii întâi pe poziţia secundă. La egalitate de puncte cu Rapid, jucătorii lui Cosmin Olăroiu par a avea o misiune uşoară în jocul cu ultima clasată, mai ales că Jiul are ceva probleme de efectiv.
Meciul dintre Steaua şi Jiul va fi arbitrat de un debutant în liga 1. Vâlceanul Adrian Comănescu nu a mai arbitrat până acum în prima ligă şi îşi face debutul chiar în Ghencea.
Olăroiu nu are probleme de efectiv. În afara mai vechilor accidentaţi, Iacob şi Neşu, tehnicianul campioanei are tot lotul la dispoziţie, însă îi va odihni pe o parte dintre jucătorii care au evoluat în Liga Campionilor cu Dinamo Kiev. Astfel, Badea i-ar putea lua locul lui Thereau în atac, în timp ce Lovin ar putea face cuplu la închidere cu Mirel Rădoi. Ar fi primul meci ca titular pentru căpitanul Stelei după accidentare.
Baciu şi Saban ar putea fi şi ei titulari în unsprezecele lui Cosmin Olăroiu. De partea cealaltă, Jiul are în acest moment nu mai puţin de 11 jucători accidentaţi. Fotbaliştii petroşăneni suferă de entorse, contracturi şi dureri lombare, iar antrenorul Jiului a evitat să spună daca aceştia vor putea fi recuperaţi până la ora partidei cu Steaua.
Meciul Steaua-Jiul se joacă duminică seară în Ghencea, de la ora 20.30
Rădoi, probabil titular cu Jiul
Sambata, 25 Noiembrie 2006 13:18
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- JIUL PETROŞANI - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2
Duminica, 05 Noiembrie 2006 16:43 - JIUL PETROŞANI - FC VASLUI: 1-3
Duminica, 19 Noiembrie 2006 16:24 - Olăroiu şi Rădoi văd Steaua în Cupa UEFA
Luni, 20 Noiembrie 2006 17:46 - MIREL RĂDOI: Sper să câştigăm finala Cupei UEFA!
Marti, 21 Noiembrie 2006 23:46 - Becali vrea să joace cu Dinamo sau Rapid doar în finală
Vineri, 24 Noiembrie 2006 17:43
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Dinamo-Chimia Brazi 3-1, într-un meci amical
Astazi, ora 21:26Dinamo s-a impus astăzi cu scorul de 3-1 în faţa echipei din Liga a III-a, Chimia Brazi, într-un meci amical disputat la baza de pregătire de la Săftica, informează site-ul oficial al clubului din Ştefan cel Mare.
Handbal - Steaua-Sasja 38-25, în primul meci al turului preliminar pentru Liga Campionilor
Astazi, ora 21:16Campioana României la handbal masculin, Steaua MFA Bucureşti, s-a impus astăzi cu scorul de 38-25 (20-12) în faţa echipei belgiene Sasja, în primul meci al turului preliminar al Ligii Campionilor.
Mutu a cerut TAS să anuleze decizia FIFA prin care trebuia să plătească daune către Chelsea
Astazi, ora 18:54Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că fotbalistul român Adrian Mutu a cerut TAS să anuleze decizia Camerei de Rezolvare a Disputelor, prin care trebuia să plătească daune...
Gimnastul Marian Drăgulescu vrea să se retragă din competiţiile sportive
Astazi, ora 20:09Marian Drăgulescu, cvadruplu campion mondial la sărituri, a afirmat că vrea să se retragă din activitatea competiţională din motive de sănătate. Sportivul intenţionează să devină antrenor.
Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat într-un incendiu provocat de un fulger
Astazi, ora 15:39Trei gimnaste din Rusia şi antrenoarea lor şi-au pierdut viaţa într-un incendiu care a avut loc sâmbătă noapte, într-un hotel din localitatea rusă Gelendjik, de pe coasta Mării Negre, a anunţat vineri Federaţia...
Cele mai CITITE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (4160)
- Gigi Becali a fost suspendat 5 luni şi amendat cu 10.000 de lei după ce l-a făcut hoţ pe Florin Prunea (1068)
- Nemulţumirile telespectatorilor privaţi de meciurile din Liga I au ajuns până în Parlamentul României (790)
- Reacţiile oamenilor din fotbal faţă de manifestările suporterilor timişoreni (692)
- Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au decedat într-un incendiu provocat de un fulger (526)
Cele mai VOTATE din Sport
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (3,96/5)
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (3,24/5)
- Gimnastul Marian Drăgulescu vrea să se retragă din competiţiile sportive (2,88/5)
- Gigi Becali a fost suspendat 5 luni şi amendat cu 10.000 de lei după ce l-a făcut hoţ pe Florin Prunea (2,88/5)
- Marian Iancu: "FC Timişoara nu mai există din cauza şarlatanilor de la FRF, iar eu mă retrag" (2,76/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Suporterii FC Timişoara au făcut pace cu autorităţile locale (175)
- Nemulţumirile telespectatorilor privaţi de meciurile din Liga I au ajuns până în Parlamentul României (15)
- Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc (8)
- Comitetul Executiv al FRF a pus în executare decizia TAS şi FC Timişoara a fost penalizată cu 6 puncte. Cum comentaţi decizia FRF? (2)
- Marian Iancu: "FC Timişoara nu mai există din cauza şarlatanilor de la FRF, iar eu mă retrag" (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Dumitru Dragomir îl acuză pe Florin Prunea că ar fi "peştele" FRF. În replică, Prunea îl trimite la balamuc
Astazi, ora 19:04S-a reaprins scandalul dintre Dumitru Dragomir şi oamenii lui Mircea Sandu, Prunea şi Lupescu. Dragomir spune că Florin Prunea este peştele Federaţiei! Atacul vine la 24 de ore după ce Prunea a declarat că Dragomir le-a numit...
- Canicula revine în acest sfârşit de săptămână
- Alina Plugaru faţă-n faţă cu un europarlamentar, despre statutul femeilor goale în presă - Pro sau contra apariţiilor sexy în media?
- O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin - VEZI IMAGINI
- Seminţele din trompeta-îngerilor, folosite ca drog de tinerii din Miercurea-Ciuc
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Handbal - Steaua-Sasja 38-25, în primul meci al turului preliminar pentru Liga Campionilor
- Piaţa centrelor comerciale va ajunge la saturaţie în 2012-2013
- Un poliţist bucureştean a fost lovit în cap, într-o încăierare în trafic
- Dell scoate la vânzare fabricile pe care le deţine, pentru a reduce costurile de producţie
- Terenurile cu utilităţi şi infrastructură se vând cel mai bine
- Alina Plugaru faţă-n faţă cu un europarlamentar, despre statutul femeilor goale în presă - Pro sau contra apariţiilor sexy în media?
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 06.09 | 07.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 35 °C | 33 °C |
| Bacău | 32 °C | 32 °C |
| Braşov | 30 °C | 32 °C |
| Cluj Napoca | 31 °C | 33 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 06.09 | |
| Atena | 35 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 17 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 18 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








