Mirel Rădoi / FOTO: grupRC

Mijlocaşul Mirel Rădoi a fost căpitanul naţionalei României în meciul amical cu Israel, în condiţiile în care Cristian Chivu a lipsit, find accidentat. La finalul întâlnirii de la Timişoara, jucătorul celor de la Al-Hilal a apreciat că meciul s-a pierdut din cauza a două goluri "stupide" şi a declarat că speră ca erorile comise în acest meci să dispară cât mai curând din jocul naţionalei.

"Din păcate, am început cu stângul. Sper să remediem ce am greşit în acest joc. A fost un meci echilibrat, dar din păcate nu am reuşit să înscriem şi am primit două goluri stupide. Nu ştiu dacă este de natură să ne motiveze acest eşec, pentru că până la urmă am pierdut cu Israel, care nu este o echipă foarte bună. Este e dureros şi că nu am putut să mulţumim suporterii, care ne bucurăm că au fost alături de noi în această seară destul de friguroasă", a declarat Rădoi, la TVR 1.

Atacantul Marius Niculae a apreciat că  jocul naţionalei a lăsat în unele momente de dorit la Timişoara. "Din nefericire, am început această campanie cu o înfrângere, iar jocul a lăsat de dorit. Sperăm să rezolvăm problemele din acest meci şi să ne putem îndeplini obiectivul. Din păcate, nici echipamentul nu a fost cu noroc. Este o înfrângere dureroasă", a spus atacantul dinamovist.

Fundaşul Gabriel Tamaş speră ca selecţionerul Răzvan Lucescu să găsească în cât mai scurt timp formula câştigătoare de echipă: "Îmi pare rău că revenirea mea la naţională nu a fost cu noroc. Ne-a demoralizat primul gol, primit chiar înainte de pauză".

Reprezentativa României a pierdut, cu scorul de 0-2, meciul amical cu naţionala Israelului, primul din 2010, disputat miercuri, la Timişoara, pe stadionul "Dan Păltinişanu".