Radarele invizibile sunt imposibil de păcălit / FOTO: tribuna.ro

Radarele sunt amplasate pe cele două autostrăzi dar şi pe unele drumuri naţionale. Este vorba, în principal, de DN1, DN2 şi DN7, în special în locurile cunoscute drept "puncte negre", ca urmare a faptului că în zonele respective s-au produs cele mai multe accidente de circulaţie.

Unul dintre drumurile cu cele mai multe radare este DN2, care traversează practic opt judeţe. Teoretic, pe un traseu de 500 km pot exista până la 80 de radare. De asemenea, noile radare au fost amplasate şi în Bucureşti precum şi în marile oraşe, tot în zona aşa ziselor "puncte negre".

Poliţia rutieră a scos pe şosele o nouă generaţie de radare, capabile să scape de detectoarele şoferilor. Potrivit poliţiştilor, noile radare au o tehnologie care permite ţinerea lor în stand-by, ceea ce le face de nedectat pentru detectoarele radar. În momentul în care este declanşată pornirea, vitezomanul este surprins în flagrant, înainte de a mai putea reacţiona. Poliţiştii au încercat această metodă şi cu vechile aparate, pe care le porneau brusc, însă aveau surprize în instanţă, când contravenientul contesta măsura de sancţionare. Judecătorii constatau că precizia aparatului era afectată de pornirea intempestivă, care îi afectau parametrii de înregistrare.