În mai anul trecut, autorităţile centrale au anunţat că, din lipsă de fonduri, au renunţat la ideea de a construi o sală de sport în Răchiţele, satul natal al premierului Emil Boc.
"Încă din luna februarie, la nivelul conducerii Ministerului (MDRT, n.r.) am luat decizia să închidem anumie programe şi să direcţionăm fondurile către unele pe care le considerăm mai utile în această perioadă", a eclarat ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
Între timp, probabil de îndată ce au apărut semnele ieşirii din criză, planurile s-au schimbat. Potrivit "Evenimentul zilei", autorităţile vor să finalizeze investiţia de 2,42 milioane de lei.
Societatea care va construi sala de sport a obţinut chiar şi acordul gărzii de mediu pentru lucrarea de pe 1.600 mp, o clădire cu două etaje şi mansardă. Sala va avea 150 de locuri, iar Răchiţele are 850 de locuitori.
Ioana Muntean, purtător de cuvânt al premierului Emil Boc, a declarat la Realitatea TV că solicitarea administraţiei locale privind sala de sport este din 2006, dar că lucrările nu s-au reluat, pentru că fondurile au fost reorientate.
"Nu se poate interzice unui stat din România să aplice pentru fonduri europene", a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Emil Boc.
În comuna Răchiţele mai există şi alte proiecte: alei pietonale, amenajarea de parcări şi spaţii verzi, extinderea reţelei de alimentare cu apă, dar şi construirea unui centru de zi şi a unui cămin cultural.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M