"Principala mea preocupare va fi reluarea proiectului legilor securităţii naţionale", a spus, la Realitatea FM, Radu Stroe, candidatul PNL pentru Colegiul sectorului 1 din Capitală.
Cât despre contracandidatul său, Honorius Prigoană, liberalul Radu Stroe susţine că pentru a obţine un loc în Parlament trebuie să ai "experienţă politică".
Biroul Electoral Municipal Bucureşti a decis că Honorius Prigoană (PD-L) şi Radu Stroe (PNL) sunt candidaţii definitivi în alegerile parlamentare parţiale pentru Colegiul 1 din Capitală, deşi Curtea Constituţională nu s-a pronunţat în cazul lui Remus Cernea (Partidul Verde), un alt candidat înscris în cursă.
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a respins candidatura lui Remus Cernea, stabilind că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a candida întrucât a fost propus de un partid neparlamentar.
Locul din Camera Deputaţilor a rămas vacant în urma demisiei lui Bogdan Olteanu, care a plecat la Banca Naţională pentru a ocupa funcţia de viceguvernator.
Ascultă interviul AICI







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M