"Avem un preşedinte cu un tupeu ieşit din comun care continuă să încalce Constituţia cu nonşalanţă", a declarat primarului Constanţei, Radu Mazăre.

Social-democratul îl acuză pe şefului statului că a transformat Direcţia Naţională Anticorupţie în echivalentul Securităţii din perioada comuniştilor, dar şi că se află în spatele anchetei pe care DNA o desfăşoară împotriva sa.

În opinia social-democratului, declaraţiile făcute în urmă cu o zi de Băsescu reprezintă o dovadă că acesta orchestrează ancheta DNA. Un argument în plus, spune Mazăre, este şi faptul că este anchetat de trei ani de către procurorii DNA, fără a fi luată o decizie.

"De unde ştie preşedintele Băsescu în ce stadiu se află dosarul meu de anchetă de la procuratură? De unde ştie şi cine l-a informat dacă procurorii au dat neînceperea urmăririi penale sau au transmis dosarul în instanţă? Este cert că procurorii dobermani numiţi de Băsescu la DNA îl informează pe firul scurt. Pentru că preşedintele nostru iubit şi tupeist şi-a făcut din DNA ceea ce comunismul avea din Securitate", a susţinut Radu Mazăre.

Acuzaţiile acestuia vin la numai o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare Parlamentului Codul de procedură penală. Şeful statului şi-a motivat decizia sublinind că, în forma actuală, legea ar fi scos de sub urmărire penală persoane precum Dinu Patriciu, Ovidiu Tender, Radu Mazăre, Adrian Năstase, Codruţ Şereş, Decebal Traian Remeş, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu şi Şerban Mihăilescu. Mai exact, preşedintele s-a referit la prevederile, potrivit cărora durata anchetei se limitează la şase luni, cu posibilitatea prelungirii doar în cazuri complexe.

Radu Mazăre este anchetat de DNA pentru mai multe infracţiuni legate de exercitare funcţiei de primar al Constanţei.