Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a descris drept singurul democrat "pur" din lume, informează Reuters. Într-un interviu acordat luni, Putin a respins acuzaţiile că ar fi monopolizat puterea de la Kremlin, marginalizând opoziţia şi mărind controlul asupra mass-media.

Întrebat dacă este de acord cu descrierea pe care i-a făcut-o fostul cancelar german Gerhard Schroeder - un democrat impecabil -, Putin a răspuns râzând: "Sigur că sunt un democrat pur, absolut. Dar ştiţi care este problema? De fapt, e mai mult decât o problemă, e o adevărată tragedie. Aceea că sunt singurul, pur şi simplu nu există alţii."

Democraţiile vestice sunt departe de a fi perfecte, a spus Putin. "Vedeţi ce se întâmplă în America de Nord - tortură, oameni fără adăpost, Guantanamo, oameni ţinuţi în custodie fără un proces", a exemplificat acesta la summitul G8. "Vedeţi ce se întâmplă şi în Europa, în capitale: tratamentul dur împotriva protestatarilor, folosirea de gloanţe de cauciuc şi gaz lacrimogen, uciderea demonstranţilor", adaugă acesta.

El a atacat şi Ucraina post-sovietică pentru "violarea Constituţiei şi a legilor sale" şi "completa tiranie", făcând referire la impasul politic în care se află facţiunile rivale în pragul alegerilor anticipate.

Întrebat dacă în Rusia a existat o tentativă de reîntoarcere la un regim totalitar, Putin a răspuns: "Este o aberaţie. Să nu credeţi aşa ceva!"