Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Punga de popcorn de la cinema, înlocuită cu fructe şi iaurt

Pentru mulţi, o seară la film nu ar avea farmec fără ronţăitul popcornului în timp ce urmăreşti cu atenţie scenele peliculei. Unul dintre cei mai influenţi oameni de la Hollywood ar vrea să se vândă şi produse sănătoase, nu doar alimente care conţin mii de calorii.

Fructe, legume şi iaurt pe lângă punga de popcorn / Foto: timesonline.co.uk
Fructe, legume şi iaurt pe lângă punga de popcorn / Foto: timesonline.co.uk

În această săptămână, preşedintele Sony Pictures, Michael Lynton, a vorbit despre vânzarea de produse alternative în cinematografe, altele decât popcorn şi băuturi acidulate, potrivit guardian.co.uk.

Lynton susţine lupta împotriva obezităţii şi astfel a găsit o soluţie să-i mulţumească pe cei care ţin la siluetă, fiindcă o porţie mare de popcorn are 1800 de calorii. El a citat rezultatele unui studiu care arata că două treimi din persoanele chestionate ar prefera să cumpere mâncăruri sănătoase dacă s-ar vinde la cinema. Sugestiile includ fructe, legume şi iaurt.

Lynton nu vrea să interzică comercializarea pungilor cu popcorn sau băuturilor acidulate, ci doar să adauge produse sănătoase.

"Nu înseamnă că vom închide fereastra floricelelor, bomboanelor ori băuturilor tip soda. Publicul le iubeşte şi le va găsi totdeauna în cinematografe. Aproape că-mi imaginez cum romanii mâncau popcorn şi beau cola la Colloseum acum 2000 de ani, iar grecii ronţăiau snaksuri la Teatrul lui Dionysos din Atena", a afirmat Lynton.

"Dar aducând mâncare sănătoasă - precum salată de fructe, legume, iaurt ori cartofi copţi - ne ajutăm ţara să rezolve o problemă urgentă de sănătate publică", a adăugat preşedintele Sony, conştient că nu e "o idee bună să aduci la cinema o oală cu spanac sau cu broccoli".

Cifrele sondajului şi problema de sănătate naţională l-au determinat pe şeful Sony să pledeze pentru "o mai mare diversitate de alegeri pentru consumatorul de entertainment", altele decât clasicele popcorn, băuturi cu bule şi ciocolată.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro