Toată lumea le observă, dar punctele de vedere sunt diferite. Cozile la farmacii stârnesc indignarea preşedintelui PD, Emil Boc, şi scuzele ministrului sănătăţii, Eugen Nicolăescu. De vină e greaua moştenire primită de la PSD, zice Nicolăescu.

Preşedintele Partidului Democrat recunoaşte că problema medicamentelor compensate nu a fost rezolvată, deşi promisiuni în acest sens s-au tot făcut în timpul campaniei electorale.

Până să găsească guvernanţii soluţii, cozile la medicamente mai rămân încă o constantă în peisaj.