Gică Hagi nu a avut prea mult timp la dispoziţie înaintea derby-ului Fenerbahce - Galatasaray, dar echipa sa, aflată într-o perioadă nu tocmai bună, a plecat cu un punct de pe terenul eternei rivale.
"Am încercat, în 2 zile, să le dau băieţilor sentimentul că putem obţine un rezultat foarte bun. Puţine poţi să schimbi într-un timp aşa de scurt, dar ştiam că au valoare. Eu nu am venit pentru un meci, am venit pentru o perioadă lungă şi cu sentimentul că eu cred foarte tare în echipă, ceea ce le-am transmis şi lor. Dar trebuie să muncim pentru a reuşi. Jucătorii sunt valoroşi, rămâne să fim şi pregătiţi şi să luptăm foarte bine. Trebuie să ne creăm un spirit colectiv foarte bun", a spus Hagi, după derby-ul cu Fenerbahce.
Tehnicianul român s-a declarat mulţumit de rezultatul din derby, chiar dacă spune că Galata ar fi putut câştiga acest joc. "Băieţii s-au depăşit, au dat tot ce au putut. Puteam să câştigăm, în prima repriză am avut şanse multe, în a doua au avut şi ei vreo două, dar apoi pe final am avut şi noi altele. O să vină şi golurile", a promis Hagi, care a preluat pe Galatasaray vineri, cu două zile înaintea derby-ului cu Fener.
Vezi ce a spus Hagi în conferinţa de presă de după Fenerbahce - Galatasaray:
Galatasaray a încheiat la egalitate, scor 0-0, derby-ul cu Fenerbahce, din etapa a 9-a a campionatului Turciei, acesta fiind primul meci disputat sub comanda lui Gheorghe Hagi. Runda viitoare, Hagi va reveni pe stadionul Ali Sami Yen, unde Galata va primi vizita celor de la Antalyaspor.
Punct pentru Hagi la debutul la Galatasaray. Vezi ce a spus "Regele" - VIDEO
PUBLICAT
Luni, 25 Octombrie 2010 06:36
ACTUALIZAT
Luni, 25 Octombrie 2010 06:45
SURSA
REALITATEA.NET
Gică Hagi şi-a început al doilea mandat la Galatasaray cu un derby cu Fenerbahce, în care Cim Bom a obţinut un punct chiar pe terenul marii rivale. Etapa viitoare, "Regele" va juca primul meci pe stadionul Ali Sami Yen şi cu siguranţă îl aşteaptă o primire de vis.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M