Cântăreaţa şi actriţa Jessica Simpson, ce are un film nou în cinematografe, un album nou în topuri şi o linie nouă de cosmetice în magazine, este în fruntea listei vedetelor de care publicul s-a săturat, potrivit unui studiu realizat de site-ul revistei Forbes.

Printre vedetele pe care publicul ar prefera să le vadă mai puţin se numără Tom Cruise, Anna Nicole Smith, Britney Spears şi soţul ei, Kevin Federline. Studiul cuprinde mai mult de 2.800 de celebrităţi.

Jessica Simpson, considerată la debut un fel de copie a lui Britney Spears, nu s-a bucurat de prea multă atenţie până în 2003, când a devenit subiectul unui reality-show al postului MTV. Cele trei sezoane ale serialului au făcut din Simpson, şi, mai puţin din soţul ei, Nick Lachey, vedete. După ce show-ul şi căsnicia ei au luat sfârşit, Simpson a devenit preferata tabloidelor. Cariera ei muzicală a avut un succes modest, a ajuns la al cincilea album lansat de Sony BMG, dar nu reuşeşte să umple sălile de concerte, scrie Forbes.

Primul film în care a jucat, un remake al "The Dukes of Hazzard", a încasat 80 de milioane de dolari în cinematografe, o sumă considerată rezonabilă de Forbes.
Totuşi, potrivit publicaţiei, Jessica Simpson este genul de star a cărui faimă se bazează pe nimic altceva decât publicitate în exces şi nu va avea o viaţă prea lungă.