Preşedintele comisiei juridice, Sergiu Andon, nu crede că publicarea referatelor celor două cazuri afectează desfăşurarea anchetei şi susţine că forul pe care îl conduce nu a avut un cuvânt de spus în legătură cu postarea documentelor pe internet. "Nu are cum să dăuneze, pentru că nu sunt (...) secrete.. şi nu au cum să fie, după ce s-au plimbat prin dosare, nici vorbă. Comisia juridică nu e deranjată de această publicare, nu a încurajat-o, dar nu e deranjată şi nu credem că dăunează vreuneia dintre părţi, adică nici acuzării, nici Parchetului, nici persoanei în cauză", a declarat conservatorul la Realitatea TV.

Andon susţine că referatul publicat pe site-ul Camerei în cazul lui Năstase nu aduce informaţii noi şi că de fapt probele sunt cuprinse în cele opt dosare. Andon a încercat să sugereze că probele invocate în referat nu sunt aşa relevante."Când anchetezi moartea Elodiei, spre exemplu, sau unde se află cadavrul Elodiei, sigur că pot să fie lucruri care nu trebuie ştiute, chiar deloc, dar când e vorba de dosare despre care de cinci ani sau patru ani se tot vorbeşte şi totul s-a petrecut la vedere, aici nu e vorba de niciun fel de secrete", a susţinut el.

Pesedistul Florin Iordache susţine şi el că referatele nu reprezintă probe, deci în consecinţă publicarea documentelor respective nu influenţează mersul anchetei. "În nici un caz nu e vorba de probe, că în nici un caz cele opt dosare care constituie aşa-zisa urmărire penală sau aşa-zisa începere a urmăririi penale, care ne-au fost prezentate subcomisiei şi membrilor Comisiei Juridice, nu au fost făcute publice", a declarat tot la Realitatea TV deputatul PSD. Mai mult, Florin Iordache încearcă să minimalizeze importanţa documentelor publicate de Cameră. Iordache susţine astfel că referatul respectiv nu trebuia redactat de procurorii DNA, ci trebuia însuşit de procurorul general. Pesedistul a susţinut chiar că procurorul general a informat comisia juridică că nu cunoaşte acest document şi că în acest context nu poate fi luat în seamă. "Deci acest material nu este constituţional, trebuiesă spunem foarte clar. Acest material trebuia însuşit de procurorul general. Dar nu acel referat, pentru că dumneavoastră aveţi un referat pe care l-a înaintat sub semnătură Daniel Morar", a explicat vicepreşedintele comisiei juridice a Camerei. Pentru a explica de ce comisia juridică nu a putut lua drept procedural referatul, Iordache a făcut o comparaţie, spunând că în redacţiile de presă se publică materialele ziariştilor, şi nu ale femeilor de serviciu, de exemplu.

Pesedistul Eugen Nicolicea afirmă şi el, tot pentru Realitatea TV, că anularea probelor nu ţine de publicarea sau publicitatea lor, ci de modul în care au fost strânse. "Probele pot fi anulate numai dacă au fost strânse ilegal", a spus el.

Nici liberalul Dragoş Ujeniuc nu crede că publicare referatelor respective afectează ancheta. Mai întâi, explică deputatul PNL, pentru că nu ne aflăm în faza de urmărire penală, ci înainte. "Problema este falsă pentru că nu este vorba de acte de urmarire penală, pentru că urmărirea penală declanşată anterior a fost declarată nulă de IICJ. La ora actuală nu există urmărire penală şi aşa se face că acum suntem în procedura de solicitare a urmăririi penale de la Camera Deputaţilor", a declarat el pentru NewsIn. În al doilea rând, mai spune el, publicarea referatului nu împitează asupra anchetei. "Referatul nu este un act de procedură penală, nu este o probă, este enumerarea unor probe", a conchis liberalul.

Numai deputatul democrat-liberalul Daniel Buda are o opinie diferită de cea a colegilor săi. Buda crede că publicarea documentelor respective este o greşeală şi un lucru grav şi incalificabil, dar respinge ideea că acest gest poate duce la anularea unor probe. Juristul pedelist susţine că efectul cel mai probabil va fi întârzierea soluţionării cazului. "Prin publicarea probelor s-a îngreunat administrarea probelor care să ducă la aflarea adevărului. Noi nu am văzut în comisia juridică acest referat şi nu ştiam că acesta sau raportul subcomisiei or să fie postate pe internet. E o chestiune care a fost gândită bine pentru a pune în pericol mersul anchetei", a declarat Buda pentru NewsIn, amintind că faza de urmărire penală e eminamente nepublică. Buda nu exclude ca, în contextul aflării acestor detalii, unii martori să-şi schimbe depoziţia.

Camera Deputaţilor a făcut publice documente cu caracter secret din dosarele în care DNA cere urmărirea penală a deputataţilor PSD Miron Mitrea şi Adrian Năstase, acestea găsindu-se pe site-ul instituţiei, la secţiunea "Caseta deputatului". Mai precis este vorba de referatele procurorilor secţiei I, Lucian Papici şi Mariana Alexandru, în care aceştia explică situaţia de fapt din cele două dosare şi probatoriile strânse împotriva celor doi. Secretarul Camerei, Titu Gheorghiof, a demarat sâmbătă o anchetă internă pentru a lămuri condiţiile în care documentele au fost postate pe internet.

"Referatul procurorului nu este public, deci nu trebuia făcut public în niciun fel. La acesta nu trebuia să aibă acces decât cei care trebuiau să se pronunţe", a declarat, pentru NewsIn, Gabriela Balaban, de la Biroul de Presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a precizat că actele din dosare penale sunt nepublice în această fază şi că procurorul de caz va decide dacă publicarea pe site-ul Camerei a documentelor din dosarul de urmărire penală a lui Adrian Năstase va avea consecinţe negative asupra anchetei.