Psihologii din România acuză reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate că îi supun la un tratament discriminatoriu, prin aplicarea normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe 2010, norme considerate abuzive şi menite să pună lacăt la cabinete.
"Prin intrarea în vigoare a noilor prevederi, psihologii în psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie se consideră discriminaţi din punct de vedere profesional, iar veniturile lor urmează să fie drastic diminuate, pentru unii acestea fiind practic anulate, atâta timp cât această profesie, pe 'înţelesul' celor de la CNAS, este considerată în subordinea profesiei de medic", potrvit Colegiului Psihologilor din România.
După zece ani de reforme în domeniul sănătăţii, psihologul clinician nu are posibilitatea incheierii unui contract direct şi nemijlocit cu casele de asigurări de sănătate, plata serviciilor prestate de psiholog fiind asigurată prin intermediul medicilor psihiatri. De asemenea, psihologilor nu li se concesionează spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea de mulţi ani, aceste spaţii fiind şi în prezent concesionate şi chiar vândute doar medicilor, psihologii fiind supuşi, şi sub acest aspect, unui tratament discriminatoriu.
"Efectele sunt resimţite în evaluarea şi plata serviciilor de psihologie de către CNAS: statutul considerat inferior al profesiei de psiholog se resimte prin nivelul foarte scăzut al plăţii serviciilor de psihologie. Consultaţiile şi serviciile prestate de psihologi sunt plafonate de ani de zile sub nivelul celor prestate de medicii psihiatri, psihologii neputându-şi deconta propriile consultaţii. Prin urmare, suma plătita lunar unui medic specialist de către CNAS pentru serviciile psihologice pe care practic acesta le subcontractează şi alte servicii conexe actului medical se limitează la maximum 1.000 de lei, indiferent de numărul psihologilor, logopezilor şi kinetoterapeuţilor cu care acesta colaborează sau care sunt angajaţi în cadrul cabinetului. Din această sumă, medicul urmează să platească impozitul pe venit, cheltuielile de întreţinere ale spaţiului, iar ce mai rămâne - câteva sute de lei - revine, în cazul cel mai fericit, personalului considerat conex", mai susţin reprezentanţii Colegiului.
Psihologii reclamă, de asemenea, confuziile pe care, în opinia lor, CNAS le face de ani de zile între noţiunile de psihoterapie şi cea de consiliere psihologică, dar şi în ce priveşte oportunitatea şi necesitatea acestor servicii în tratarea diferitelor boli.
Contractul-cadru pe 2010 i-a nemulţumit şi pe medicii de familie, care, în semn de protest, au refuzat timp de câteva zile să elibereze reţete gratuite şi compensate, bilete de trimitere şi concedii medicale. Medicii au încetat protestul pe 8 aprilie, după ce, în urma negocierilor cu CNAS, li s-a promis că vor fi efectuate modificări în legătură cu sancţiunile prevăzute în Contractul-cadru pe 2010 şi cu ponderea procentelor acordate unor pacienţi.
Psihologii acuză CNAS că îi supune unui tratament discriminatoriu
Psihologii din România considerăc că normele metodologice de aplicare a Contractului-Cadru pe 2010 sunt abuzive şi menite să le închidă lor cabinetele.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M