Conducerea PSD s-a întâlnit ieri cu liderii organizaţiilor judeţene, înainte de reuniunea consiliului naţional PSD, stabilită la începutul lunii noiembrie. Social-democraţii au discutat despre problemele formaţiunii, cu accent pe referendumul pe care PSD îl va organiza în partid la jumătatea lunii noiembrie şi pe modificarea statutului partidului. De asemenea, un alt subiect dezbătut în reuniunea PSD a fost cea a imaginii partidului.
În ceea ce priveşte statutul partidului, una dintre cele mai importante modificări cerute de o parte a social-democraţilor se referă la prelungirea mandatului preşedintelui de la doi la patru ani.
Pe dealtă parte, voci din PSD cred însă că o astfel de modificare nu ar fi benefică pentru Mircea Geoană decât în aparenţă, pentru că ar da impresia de slăbiciune.
"Nu dorim să mai avem congrese în care să modificăm statutul partidului sau să facem alegeri pentru membrii lui. Acesta nu e un subterfugiu ca eu să rămân în funcţie", a spus Geoană.
Social-democraţii sunt procupaţi şi de imaginea partidului. Deranjaţi de acuzaţiile că PSD s-ar fi apropiat de PD şi de preşedintele Traian Băsescu, odată cu nominalizarea lui Maior la şefia SRI, ei pregătesc o moţiune.
Preşedintele social-democraţilor a anunţat că, pe 3 noiembrie, la Consiliul Naţional va fi prezentată oferta politică a PSD şi că, pe 9 decembrie va avea loc un Congres extraordinar al partidului, care va avea ca principal scop modificarea statutului acestei formaţiuni politice.
"Pe 9 decembrie va avea loc Congresul extraordinar strict pentru modificarea statutului partidului", a declarat Mircea Geoană.
Liderii PSD au discutat şi despre o moţiune de cenzură. Geoană a declarat că în această toamnă social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Tăriceanu. Geoană nu a dat însă alte detalii, motivând că doreşte să fie "o surpriză neplăcută" pentru partidele aflate la putere.
"Despre moţiuni s-a discutat, dar nu de una anume", a afirmat senatorul Ion Iliescu.
"Partidul este într-o fază mult mai radicală, în care ca partid de opoziţie, va avea teme importante pentru moţiunea de cenzură", a mai spus Geoană.
Ţi-a plăcut articolul? PSD VREA CONGRES ŞI MOŢIUNE
Sambata, 07 Octombrie 2006 06:51
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- MIRCEA GEOANĂ ÎMPARTE FLUTURAŞI
Joi, 12 Octombrie 2006 18:26 - Mircea Geoană nu se teme de contracandidaţii la şefia PSD
Luni, 16 Octombrie 2006 16:35 - Tensiuni în PSD
Sambata, 04 Noiembrie 2006 07:44
Comentariile cititorilor
4. marius51
Sambata, 07 Octombrie 2006 22:56
| Raspunde la comentariu
3. Olimpia Zaharia Constanta
Sambata, 07 Octombrie 2006 12:17
2. Aurel
Sambata, 07 Octombrie 2006 11:45


1. marius
Sambata, 07 Octombrie 2006 10:17
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
Sambata, 11 Octombrie 2008 17:50În emisiunea "Fabrica", Adriean Videanu a declarat că toată vina pentru situaţia economică actuală îi aparţine Guvernului care nu a informat parlamentarii că nu sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor.
Stolojan califică drept "iresponsabilă" iniţiativa lui Tăriceanu de a contesta majorarea pensiilor
Sambata, 11 Octombrie 2008 16:31Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a criticat iniţiativa premierului Călin Popescu Tăriceanu de a ataca la Curtea Constituţională majorarea pensiei pentru grupele de muncă I şi II, subliniind că, în acelaşi timp,...
PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:16Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat sâmbătă că partidul pe care-l conduce va introduce săptămână viitoare, în Parlament, proiectul de lege pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor.
Tăriceanu vrea o analiză în privinţa salariilor şefilor de agenţii guvernamentale de la şeful Cancelariei Primului Ministru
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:18Premierul Tăriceanu i-a cerut şefului Cancelariei, Dorin Marian să-i prezinte o analiză referitoare la salariile, sporurile şi primele şefilor de agenţii guvernamentale, care să fie prezentată la începutul şedinţei de guvern...
Geoană: Guvernul a semănat timp de 4 ani indiferenţă şi dispreţ, iar acum se plânge că primeşte furie şi revoltă
Sambata, 11 Octombrie 2008 13:07Geoană a declarat că bugetul pe 2009 trebuie adoptat de noul Parlament şi de viitorul Guvern, întrucât actualul Executiv a pierdut "hăţurile" economice şi sociale din România. Mai mult, Geoană a acuzat Guvernul de...
Cele mai CITITE din Politică
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (4695)
- Berlusconi i-a recomandat lui Predoiu să îşi schimbe cravata. VEZI VIDEO (4204)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (4001)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (2321)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (1284)
Cele mai VOTATE din Politică
- PD-L va introduce în Parlament un proiect pentru stoparea creşterii pensiilor parlamentarilor (3,68/5)
- Salarii de mii de euro pentru angajaţii din cadrul Ministerului Sănătăţii. Cum comentaţi? (3,64/5)
- "Chiriaşii de lux" nu se dau duşi din casele RA-APPS. Cum comentaţi? (3,64/5)
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (3,16/5)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (3,08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte (300)
- Traian Băsescu a făcut apel la prudenţă şi responsabilitate către Guvern, Parlament şi sindicate (161)
- Amintiri din copilărie cu Elena Udrea - VEZI GALERIA FOTO INEDITĂ (35)
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi? (30)
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România (29)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
Astazi, ora 00:21Selecţionerul României, Victor Piţurcă, era dezamăgit la finalul partidei cu Franţa, după ce tricolorii au fost egalaţi uşor, deşi în minutul 17 conduceau cu 2-0. Piţurcă crede însă că România mai are şanse reale la...
- C. P. Tăriceanu: Suntem campionii Europei. Toate ţările se uită cu invidie la România
- Adriean Videanu: Guvernul este iresponsabil. Cum comentaţi?
- Marko Bela: Copiii români din zonele unde trăiesc maghiari trebuie să înveţe ungureşte
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE
- Zeci de telespectatori Realitatea TV au sărit în ajutorul bătrânei cu o pensie de trei lei
- G7 a elaborat un plan de acţiune în cinci puncte pentru a face faţă crizei financiare mondiale
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi?
Astazi, ora 00:29Echipa naţională a României a remizat, sâmbătă, la Constanţa, scor 2-2, cu reprezentativa Franţei, într-un meci din cadrul grupei a 7-a a preliminariilor CM 2010, după ce a avut un avantaj de două goluri în minutul 17 al...
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii
- Serbia-Lituania 3-0, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010
- Gheorghe Hagi: Acest egal este un rezultat bun
- Fostul basist Marilyn Manson mort in urma unei supradoze
- Incidente între suporteri şi jandarmi din cauza unor bannere înaintea meciului România-Franţa
- Avril Lavigne divorţează de Deryck Whibley
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 12.10 | 13.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 22 °C | 20 °C |
| Bacău | 18 °C | 18 °C |
| Braşov | 17 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 16 °C | 22 °C |
| Europa | 12.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










