"Trebuie să cerem o comisie parlamentară de anchetă, deoarece abuzurile acestui regim au devenit insuportabile şi pun în pericol statul de drept. Nu am uitat că stenograme ale unor interceptări din dosarul Voicu au ajuns în presă într-o fază a urmăririi penale când trebuiau să fie secrete. Nu am uitat nici de stenogramele din alte dosare, la fel de importante pentru show-ul mediatic pe care ni-l rezervă de fiecare dată când apar probleme serioase acest regim Băsescu. Nu am uitat că nici Laura Codruţa Kovesi, care ar trebui să fie garantul respectării legii în România, a transmis pe mail-ul de la Parchet unui jurnalist date secrete dintr-un dosar al unei persone foarte importante ", a susţinut Lia Olguţa Vasilescu.
În acest sens, ea a spus că ce s-a întâmplat la Consiliul Judeţean Iaşi ridică semne de întrebare. "Ce s-a întâmplat ieri (joi n.r.), la Iaşi, ridică nenumărate semne de întrebare. Noi am vrea să ştim ce căuta înainte de ora 8, ora deschiderii sediului DNA, la această instituţie domnul Constantin Simirad (şeful CJ Iaşi n.r.) care este este reprezentantul puterii în Consiliul Judeţean, unde ambii reprezentanţi ai Opoziţiei au descoperit aparatură de înregistrare în birouri", a completat senatorul PSD.
Vasilescu a mai afirmat că social-democraţii solicită să se comunice "în ce dosar ar putea fi urmăriţi penal pentru fapte de corupţie doi vicepreşedinţi din doua partide diferite, dar care au atribuţii diferite în cadrul consiliului judeţean".
Olguţa Vasilescu a subliniat că parlamentarii PSD din Comisia de control a SRI vor "solicita o comisie de anchetă pentru a verifica existenţa actului de autorizare pentru măsurile complexe de interceptare audio-video pentru pătrunderea în incinte private şi publice şi punerea de tehnică de interceptare".
Vicepreşedintii CJ Iaşi, Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei, care au descoperit aparatură de supraveghere în birourile lor, au fost informaţi, joi, de procurorii DNA, că există un dosar penal în care se fac cercetări în ceea ce îi priveşte.
Potrivit celor vicepreşedinţi, care au fost chemaţi la DNA joi dimineaţă, procurorii nu i-au informat asupra obiectului dosarului sau asupra metodei de sesizare. "A fost o întânire amiabilă, informală. Mi-au spus că există un dosar, dar nu mi-au dat şi alte explicaţii. Deocamdată nu am mai fost chemat la o altă întâlnire", a declarat Victor Chirilă (PNL).
Acesta a adăugat că poliţiştii vor continua cercetările privind legalitatea amplasării camerelor de supraveghere în biroul său şi al celuilalt vicepreşedinte, cu toate că procurorul şef al DNA Iaşi, Sorin Călin, şi-a asumat acţiunea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M